Anchetatorii vor ridica ca proba in dosar o parte din conducta de gaz din fata imobilului sighetean in care s-au produs cele doua explozii. Informatia a fost furnizata de catre seful Biroului Criminalistica din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Marius Foitos, care a fost delegat sa coordoneze cercetarile la fata locului si care azi, 20 februarie, a sustinut o conferinta de presa comuna cu seful Politiei Romane, Liviu Popa, amii aflati la Sighetu Marmatiei. Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures a deschis dosar de urmarire penala sub aspectul savarsirii infractiunilor de vatamare corporala din culpa, distrugere din culpa si infractiuni prevazute de legea securitatii si sanatatii in munca.
Procurorul a declarat ca avaria s-a produs din cauza unei fisuri mari la imbinarea in „T” a conductelor de gaz de pe strazile Corneliu Coposu si Gheorge Sincai. El nu a oferit prea multe detalii despre ancheta, precizand ca echipele nu si-au putut desfasura activitatea in conditii de siguranta, atat din cauza scurgerilor de gaz care s-au semnalat inclusiv dimineata pe retea, cat si a riscului de prabusire a imobilului.
De altfel, in cursul zilei anchetatorii au cerut aviz pentru demolarea cladirii, acesta fiind semnat de catre autoritati. Potrivit oamenilor legii, cladirea urmeaza sa fie demolata “suta la suta”, fara sa se avanseze insa si data inceperii lucrarilor. Pe de alta parte, viceprimarul municipiului Sighetu Marmatiei, Ovidiu Nemes, a spus ca “autorizatia pentru demolare s-a semnat azi, iar acum asteptam ca anchetatorii sa spuna cand se va pune avizul in practica”. El a mai precizat ca “imobilul nu va fi demolat in totalitate, doar un perete a carui structura de rezistenta este afectata urmand sa fie distrus”. Potrivit anchetatorilor, circa 75% din cladire a fost afectata in urma celor doua deflagratii.
Parchetul a facut publice in cursul zilei si primele concluzii ale anchetatorilor. Potrivit datelor preliminare, “explozia s-a declansat in grupul sanitar al localului, unde se aflau sapte tinere care au utilizat foc deschis (bricheta), pentru aprinderea unor tigari”. Magistratii au mai indicat ca ”deoarece localul unde a avut loc explozia nu era racordat la gaz, echipa de cercetare a facut verificari in alte spatii din acelasi imobil, pentru detectarea scurgerilor si infiltratiilor de gaz”.
De asemenea, Parchetul a facut cunoscute si amanunte legate de a doua explozie. Intr-un comunicat de presa remis redactiei, s-a specificat ca ”in cursul zilei de 19.02.2012, in jurul orelor 10.00, echipa de cercetare a intrat intr-un spatiu (fost cabinet notarial) apartinand unui notar public, impreuna cu acesta. Reprezentantii SC ”B. G.” SRL erau dotati cu detector de gaz. Initial nu a fost detectata prezenta gazului in spatiul respectiv, dar cand aparatul a indicat prezenta unei acumulari de gaze in incapere, instantaneu s-a produs o noua explozie, soldata cu vatamari corporale (arsuri si traumatisme) a 14 persoane care s-au aflat in interiorul spatiului verificat”.
Potrivit procurorilor, in urma celor doua explozii, gazele au fost inchise, iar echipe din cadrul SC ”B. G.” SRL si ”E.ON GAZ” au continuat verificarile cu detectoare de gaz pentru a se identifica posibile scurgeri din retea. ”Cercetarile efectuate la fata locului au relevat ca la intersectia celor doua strazi, concentratia de gaz era foarte ridicata. Decopertandu-se conducta de gaz din zona s-a constatat o fisura la imbinarea in T a conductelor. Acestea au fost ridicate in vederea expertizarii”, au mai aratat anchetatorii.
Seful Biroului Criminalistica din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Marius Foitos, a aratat ca pana in prezent au fost ridicate mai multe documente de la SC Berg Sistem Gaz, au fost identificate si audiate persoane prezente in local in momentul primei explozii, martori ai celei de-a doua, precum si angajati ai societatii care au executat lucrarea. Acesta a mai aratat ca vor fi audiate, cand se va putea, si victimele deflagratiilor de la Sighet.
CITESTE SI:
- SOCANT – DOUA EXPLOZII IN SIGHET- Numarul ranitilor de la clubul Euphobia a ajuns la 21 – Politisti, pompieri, tineri si un notar au arsuri grave (VIDEO si GALERIE FOTO)
- CITITORII IN ACTIUNE – Ajutor medical pentru victimele celei de-a doua deflagratii din Sighetu Marmatiei (VIDEO si GALERIE FOTO)
- COMUNICAT – Reprezentantii Berg Sistem Gaz sustin ca nu cunosc sursa acumularii de gaze in cladirea unde s-au produs exploziile
- VICTIME EXPLOZIE SIGHET – Vezi numele persoanelor ranite grav in exploziile din Sighetu Marmatiei
- STARE VICTIME EXPLOZII – Rudele ranitilor in exploziile de la Sighet au plecat la Bucuresti pe cheltuiala autoritatilor
Sursa: Ioana Osan