Vezi VIDEO
Incendiul care a devastat in totalitate o casa de tip familial de la Baita, saptamana trecuta, a fost provocat de cosul de fum, sustin specialistii din cadrul Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta. Intre timp, sefii de la Directia de Protectia a Copilului Maramures au demarat o ancheta interna pentru a stabili daca personalul care era de serviciu in ziua producerii incidentului se face sau nu vinovat de declansarea incendiului.
Marti, 25 ianuarie, in cursul diminetii, o panica generala s-a instaurat in satul Baita, din cauza unui incendiu devastator produs la o casa de tip familial. Focul a distrus pana la temelii imobilul in care locuiau si invatau 12 tineri cu dizabilitati. La cateva zile dupa dezastru, pompierii au reusit sa stabileasca si cauzele.
“Cauza probabila a incendiului, stabilita de o comisie formata din specialisti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta si ai Directiei de Protectie a Copilului, este cosul de fum defect, mai exact un burlan defect al centralei termice pe lemne”, a declarat pentru eMaramures.ro, Cornel Babut, purtator de cuvant al ISU Maramures.
Intre timp, reprezentantii Directiei de Protectie a Copilului Maramures, in administrarea careia se afla imobilul, au demarat o ancheta interna.
“La nivelul institutiei am nominalizat o comisie care sa faca o cercetare administrativa pentru a stabili cauzele care au dus la producerea incendiului. Persoanele care sunt responsabile, care erau de serviciu, o sa fie cercetate pentru a vedea daca au stiut cum sa procedeze in momentul producerii incendiului”, a precizat Dorina Toma, director adjunct al DGASPC Maramures.
De asemenea, ancheta va dezvalui si daca personalul a fost instruit in vederea prevenirii unui asemenea eveniment si daca instalatiile termice au fost verificate corespunzator si la timp. Tot in aceste zile, se incearca realizarea unei evidente a bunurilor aflate in imobil pentru a se putea stabili valoarea totala a prejudiciului cauzat de incendiu.
Sursa: Calin Dragomir, Andrei Gherghel