Este anchetă în Poliţia Română, după ce o poză în care apar două poliţiste care fumează şi beau cafea a devenit virală pe Facebook.
Poza cu cele două poliţiste a fost publicată, ieri, pe Facebook, iar în numai câteva ore a devenit virală, fiind distribuită şi repostată de sute de pagini.
Conducerea Poliției Capitalei a dispus verificări, prin intermediul Serviciului Control Intern, urmând ca la finalul acestora să fie dispuse măsuri legale.
Verificările vizează abateri de la Codul de etică și deontologie al polițistului, a comunicat Direcția Generală de Poliție a Municipiului București în urma apariției în spațiul public a pozei.
În fotografia devenită virală apar două polițiste care stau pe scaun, în timp ce fumează și beau cafea. Ambele sunt machiate strident, iar una dintre ele este încălțată cu sandale.
„Doamnele” asa arata de parca sunt niste pitipoance care fac anumite lucruri pentru bani de la „domni” generosi.
S-au colantat masinile de „militie” ca sa arate ca si cele din Germania, se vrea uniforme ca si in USA
dar mintea, apucaturile si obiceiurile sunt ca si la un militian ordinar comunist.
Cand o sa fie democratie cu adevarat in tara asta de rahat, condusa de niste maimutoi, care la randul lor sunt condusi de „servicii” ?