![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Incidentul violent de la Spitalul Municipal din Sighetu Marmatiei, care saptamana trecuta a dus la decesul a doi pacienti internati in sectia Psihiatrie Barbati, a pornit de la halucinatiile pe care le-a avut criminalul, dupa cum a rezultat din cercetarile la fata locului. Potrivit unor surse judiciare, in momentul in care si-a atacat colegul de salon, tanarul de 26 ani din Sighetu Marmatiei care a comis omorul a rostit niste cuvinte cu conotatie religioasa. Anchetatorii si medicii au presupus ca agresorul a vazut in celalalt om o intruchipare a raului, pentru ca altfel nu isi explica izbucnirea nervoasa, dar mai ales forta loviturii.
Tanarul sighetean a ucis din cativa pumni un pacient in varsta de 80 de ani chiar in fata infirmierilor ocupati cu un alt bolnav, implicat si el in altercatia izbucnita in sectia de psihiatrie. El a fost pus sub acuzare si este cercetat entru savarsirea infractiunii de omor calificat.
Ancheta procurorilor maramureseni trebuie sa elucideze cum s-a ajuns la decesul aproape simultan a doi pacienti ai Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei. Tragedia a avut loc in 2 august dupa o altercatie izbucnita intr-un salon al unitatii
Daca in privinta decesului barbatului de 80 ani lucrurile sunt destul de clare, ancheta relevand faptul ca un alt pacient i-a aplicat mai multe lovituri in zona capului, nu acelasi lucru se poate spune despre moartea celuilalt pacient, in varsta de 38 de ani. Practic, acesta a murit in bratele infirmierilor care au incercat sa il imobilizeze dupa un puseu agresiv.
”Efectuam o ancheta ampla care sa stabileasca si sa clarifice doua lucruri: in primul rand daca una dintre acele persoane a comis infractiunea de omor. Sigur ca avem elemente ca acesta a folosit violenta fata de un alt coleg de salon. Iar in a doua parte sa clarificam modul in care a survenit decesul celuilalt bolnav”, a spus procurorul Ioan Petran, seful Sectiei Penale din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures.
Un impediment in desfasurarea anchetei il reprezinta faptul ca bolnavii nu pot fi audiati din cauza afectiunilor de care sufera si asfel singurele declaratii care pot fi luate pe parcursul anchetei sunt cele ale personalului medical.
”Ne bazam pe audierile pe care le-am facut in randul personalului medico-sanitar, pe expertizele pe care le vom efectua si care sunt determinante in a stabili cauzele decesului, leziunile care s-au produs, modul de producere si efectele care au avut loc. In primul rand se ia in calcul si medicatia care li s-a administrat bolnavilor si celelalte elemente particularizate pe fiecare caz in parte”, a declarat procurorul Ioan Petran.
Tanarul acuzat de omor a fost izolat in cadrul sectiei de psihiatrie din Spitalul Municipal Sighet. Cel mai probabil, el nu va raspunde in fata legii pentru fapta sa din cauza afectiunii psihice cu care a fost diagnosticat. Ancheta este preconizata sa se incheie la sfarsitul lunii, iar atunci procurorii se vor pronunta daca vor fi pusi sub acuzare si angajati ai spitalului din Sighet pentru neglijenta in serviciu.
CITESTE SI:
ANCHETA – OMOR SPITAL – Pacientul mort in spitalul de la Sighet a fost ucis cu un pumn in cap
ANCHETA – OMOR SPITAL – Pacientul din Sighet care si-a ucis colegul de salon este cercetat pentru omor calificat (VIDEO)
CITESTE SI:
ACTUALIZARE – OMOR IN SPITAL – Doi pacienti internati in Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei au murit dupa o bataie in salon (GALERIE VIDEO)
Sursa: Andrei Gherghel