Decesul tinerei din Nanesti, Anuta Maria Pascu, care a decedat saptamana trecuta, la varsta de 15 ani, dupa ce a fost diagnosticata cu meningita virala este anchetat de catre un procuror criminalist de la Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, institutia autosesizandu-se in legatura cu acest caz. Dosarul penal a fost deschis pentru infractiunea de ucidere din culpa, iar audierile au inceput chiar de azi, 29 septembrie. Colegiul Medicilor Maramures va face, de asemenea, o ancheta, pentru ca parintii adolescentei moarte au depus o sesizare. Familia Anutei Maria Pascu este de parere ca medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare care le-au consultat fiica sunt responsabili de moartea acesteia.
Prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, Ioan Vasile Brisc, a declarat ca audierile au inceput luni, 29 septembrie, primii chemati sa dea declaratii fiind chiar parintei fetei Anuta Maria Pascu. El a spus ca a fost deschis dosar penal pentru infractiunea de ucidere din culpa, pentru ca exista suspiciuni cu privire la o culpa medicala. Prim-procurorul a mai indicat ca primele demersuri in ancheta au constat in ridicarea tuturor documentelor referitoare la Anuta Maria Pascu de la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare, pentru ca parintii acesteia au declarat ca aceasta a fost consultata cu superficialitate de medicii unitatii desi s-a adresat in doua randuri si de fiecare data in regim de urgenta la sectia de Pediatrie.
”Noi ne-am autosesizat dupa ce am luat cunostinta de decesul tinerei si am incredintat ancheta procurorului nostru criminalist pentru ca am considerat ca este un caz important pe care nu puteam sa il trecem cu vederea”, a declarat Ioan Vasile Brisc.
Tot in cursul zilei de azi, 29 septembrie, IPJ Maramures a facut public rezultatul necropsiei Anutei Maria Pascu din Nanesti. Potrivit datelor oficiale, moartea acesteia s-a datorat unei insuficiente cardio-respiratorii acute pe fondul unei meningoencefalite virale. Fata a decedat in data de 24 septembrie in Spitalul Municipal din Sighetu Marmatiei, la aproximativ 17 ore dupa ce a fost internata de urgenta cu diagnosticul de meningita virala. Medicul sighetean care a tratat-o a fost de parere ca adolescenta ar fi avut sanse de supravietuire daca boala ar fi fost diagnosticata la timp.
Initial, tanara, eleva la Liceul Sanitar Baia Mare, s-a prezentat de doua ori la sectia Urgente Pediatrie a Spitalului Judetean, dar parintii acesteia au spus ca medicii i-au prescris doar tratamente de raceala. Tocmai din acest caz, parintii au depus o sesizare si la Colegiul Medicilor Maramures.
Presedintele forului, Mihai Schiopu, a declarat sesizarea primita de la apartinatorii fetei va fi pusa intai in atentia biroului Colegiului Medicilor, iar ulterior in a membrilor Comisiei de jurisdictie, care vor face si ancheta medicala. ”Va dura cat va fi necesar”, a spus Mihai Schiopu in momentul in care a trebuit sa mentioneze un termen la care se vor afla primele rezultate.
Acuzele de malpraxis la adresa medicilor maramureseni nu sunt o noutate, pentru ca in ultimii ani au fost mai multe acuze de acest fel.
- De exemplu, in Viseu, un pacient a reclamat ca s-a trezit cu omusorul taiat dupa o interventie chirugicala.
- O alta reclamatie a fost la Farcasa, unde un copil cu febra, adus la Urgenta in Baia Mare, a fost trimis acasa de medici, dar la scurt timp a decedat.
- De asemenea, o ancheta medicala s-a facut intr-o clinica privata din Baia Mare dupa decesul unei femei imediat dupa nastere, din cauza unei embolii pulmonare.
- In acelasi spital privat din Baia Mare, o familie a cerut o ancheta dupa ce copilul lor s-a nascut cu malformatii grave la maini si picioare desi fatul a fost monitorizat de ginecologul unitatii in ultimele luni de sarcina.
- La Sighet, un baietel din Sighetu Marmatiei de 12 ani a intrat in soc toxico septic, in operatie, iar parintii sai au aratat ca de vina sunt medicii care l-au tratat.
- Tot in seria reclamatiilor de malpraxis s-a incadrat si cazul unui copil de 3 ani cu laringita acuta, mort la doua ore dupa internare.
CITESTE SI:
25 septembrie 2008
27 septembrie 2008
Sursa: Meda Muntean