Angajat la Stat în vreme de pandemie: sictirit și blazat!

Salariile mult peste medie și invers proporționale cu munca depusă fac un job la stat, „bugetar” un fel de vis la care prea puțini ajung. Cei care totuși au ajuns, a se citi neveste, nepoate, fiice, iubite, fii, nepoți, cumnați, etc, stau bine mersi în birouri călduțe și dacă ai privilegiul de a ajunge la la ele te privesc precum pe un vierme.

Pandemia care altora le-a pus lacăt pe afacere nu a făcut decât să îndulcească și mai mult condițiile de muncă la stat. Din dorința de a respecta legea, distanțarea, bugetarii vin la muncă o zi da, alta ba, astfel că primesc la final de lună aceeași leafă pentru jumătate din muncă. Bieții muritori de rând care reușesc să treacă de portarul înduplecat de rugăminți și lacrimi, sunt întâmpinați cu grimase și strâmbături din nas, de parcă li s-ar acorda o grațiere, nu un serviciu pentru care sunt plătiți cu mult mai mult decât merită.

Bonus, a fost sistat programul cu publicul, astfel că madamele parfumate și coafate „Neckermann” stau la povești în secretariat despre ultimul trend la unghiuțe sau despre ce i-a mai trimis soacra de la țară. Femeia simplă, de la țară,a făcut greșeala să trimită un pui de casă când ea preferă numa prosciuto crudo și brânză de vacă atunci când ea savurează numai camembert și brie.

Cu domnii e și mai grav, între o dezbatere politică și una sportivă abia îndrăznești să strecori cu timiditate o întrebare și aștepți înfrigurat admonestarea de rigoare pentru îndrăzneală.

Nu cred că mi-aș dori un job la stat pentru că aș ști câtă lume mă înjură cu amar. Sau aș vrea? M-aș putea obișnui să stau și să nu fac nimic? Întreb și eu pentru un prieten….

Problema mea e alta: de ce îi plătim din banii noștri și le permitem să ne trateze mizerabil? Până când? Nu contest, am întâlnit și funcționari publici amabili, empatici și care s-au dat peste cap să-mi rezolve problema, dar aceștia sunt prea puțini și nu compensează nesimțirea celorlalți.