Personalul din executivul Primăriei, dar și cel din serviciile publice, creșe și alte structuri ale autorității locale se află într-un proces de testare pe platforma inițiată de Consiliul Județean Maramureș și Administrația Locală a Municipiului Baia Mare.
Conform deciziilor autorității naționale, clădirile proprietate a municipiului și care se află în administrarea unităților de învățământ nu sunt folosite în această perioadă, activitatea didactică desfășurându-se online.
Ținând cont de aceste aspecte, dar și de nevoia ca autoritatea locală să își desfășoare activitatea și în acest intervalul orar în care au loc testările, s-a comunicat conducerii Școlii Lucian Blaga să asigure accesul angajaților din administrație la parterul clădirii de pe strada Progresului.
În intervalul ora 07.00 – 11.00, luni 9 noiembrie 2020, aici s-a desfășurat, în condiții de securitate sanitară, testările pentru Covid – 19. Testările se desfășoară prin metoda pulling (1 test cu 8 eșantioane). Administrația Locală a Municipiului Baia Mare a asigurat după finalizarea activității de testare curățenia, dezinfectarea și sterilizarea spațiilor utilizate.
„Aceasta activitate și înștiințarea transmisă conducerii unității de învățământ a fost comunicată Inspectoratului Scolar al Județului Maramureș”, anunţă Cătălin Cherecheș, Primarul municipiului Baia Mare.