Vineri, 31 mai 2019, aproximativ 100 de medici, asistenți medicali și personal auxiliar, angajați ai Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-au înscris pentru a participa la o amplă acțiune de donare de sânge. Motivația care a stat la baza acestui gest a fost aceea de a oferi o șansă la viață bolnavilor care au nevoie urgentă de o transfuzie.
„Sângele este un dar ce nu poate fi înlocuit, iar de o unitate de sânge atârnă, de multe ori, viața unui pacient. Personalul medical cunoaște mai bine ca oricine cât de vital este în salvarea vieților omenești”, a declarat Mirela Șandor, director de îngrijiri.
La acțiunea de donare de sânge, care s-a desfășurat în incinta spitalului județean, sub coordonarea reprezentanților Centrului de Trasnfuzie Saguină Maramureș a participat și conducerea unității medicale.
„Pentru Spitalul Județean de Urgență, astfel de acțiuni au devenit o tradiție. Este al treilea eveniment de acest gen, organizat în unitatea noastră, în ultimii doi ani, iar numărul celor care s-au oferit, în tot acest timp, să doneze sânge se apropie de 500. Transmitem întreaga noastră apreciere, tuturor colegilor care au ales să contribuie, și pe această cale, la salvarea unor vieți”, a precizat dr. Pop Vasile-Ioan, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare.