Cine ar crede că acuzația de fals s-ar putea aplica și angajaților unei grădini zoologice? Și nu, nu este vorba de falsificarea vreunor documente contabile, ci a unui… animal.
Îngrijitorul grădinii zoologice susține că acuzațiile sunt o minciună, însă imaginile vorbesc de la sine.
Un bărbat pe nume Mahmoud Sarhan vizita grădina zoologică din Parcul „International Gardens” când a observat o „zebră” care arăta puțin cam ciudat.
În primul rând, animalul avea urechi mai ascuțite și mult mai lungi decât în mod obișnuit. De asemenea, coama animalului nu arăta deloc precum coama unei zebre, care este mult mai deasă.
La o inspecție mai atentă, bărbatul și-a dat seama că animalul din fața lui nu era o zebră, ci un măgar colorat. Măgarul fusese vopsit integral în alb, iar apoi i-au fost aplicate dungi negre, pentru a obține „efectul” de zebră.
Mai mult, vopseaua era aplicată neglijent pe una dintre laturile capului animalului – un indiciu clar că această „zebră” era, de fapt, un impostor.
Fotografiile făcute de Sarhan s-au viralizat pe internet, spre amuzamentul întregii lumi.
În ciuda dovezilor copleșitoare, șeful grădinii zoologice, Mohamed Sultan, a negat acuzațiile și a afirmat cu tărie că animalul este o zebră autentică.
De ce au vopsit măgarul?
Aceasta nu este prima dată când o grădină zoologică a fost acuzată că a falsificat o zebră. În 2009, angajații unei grădini zoologice din Gaza au vopsit doi măgari în alb și negrupentru a înlocui două zebre, care muriseră.
Motivul pentru care cei de la grădinile zoologice au încercat această șmecherie este faptul că sistemul digestiv al zebrelor cere multă mâncare.
Potrivit profesorului Gary Wilson, de la Moorpark College, sistemul digestiv al unei zebre procesează hrana „în partea inferioară a tractului intestinal”. Asta înseamnă că mâncarea este mai greu de digerat.
Din cauza sistemului digestiv mai puțin eficient, spune Wilson, zebrele compensează, ingerând mai multă mâncare decât alte animale.
Deoarece zebrele au nevoie de mai multă mâncare, grădinile zoologice trebuie să cheltuiască mai mulți bani . În medie, o zebră cântărește aproximativ 270 de kilograme și mănâncă cinci kilograme de cereale și nouă kilograme de fân pe zi.
Asta înseamnă aproape 100 de kilograme de mâncare în fiecare săptămână, pentru o singură zebră – și aceasta este doar cantitatea medie.
Zebrele mai mari au nevoie de și mai multă hrană pentru a supraviețui, ceea ce înseamnă că grădina zoologică trebuie să cheltuiască și mai mulți bani, conform incredibila.ro
Comments 1