Mai multe animale din gospodaria unei familii din localitatea Berchezoaia din judetul Maramures au fost eutanasiate de medicul veterinar dupa ce s-a depistat un focar de rabie in zona. Uciderea animalelor a fost decisa dupa ce o vulpe turbata a dat iama printre orataniile unui gospodar. Pericolul de turbare a fost semnalat miercuri, dupa ce specialistii Directiei Sanitar-Veterinare Maramures au comunicat rezultatul analizelor de laborator facute pe o vulpe moarta.
Salbaticiunea a fost depistata cu rabie, astfel incat s-a dispus eutansierea animalelor carnivore din gospodaria in care a fost omorata vulpea si vaccinarea celorlalte. Autoritatile sanitar-veterinare au luat masuri imediate dupa ce au avut confirmarea.
Proprietarul Sabin Voisa a declarat ca vulpea a intrat in gospodarie in timpul zilei si a intrat direct in cotetul gainilor. ”Sotia era acasa si a auzit zgomote. A mers la cotet, unde a vazut numai pene si gainile agitate. Apoi a vazut si vulpea si a inceput sa strige dupa ajutor. Au venit mai multi vecini care au reusit sa o impinga intr-un loc mai linistit. Cand am ajuns eu acasa, vulpea era blocata intr-un canal, sub podelele cotetului. Am despodit locul si atunci cainele meu a intrat acolo si a prins-o, iar eu am bagat furca in ea”, a declarat Sabin Voisa. El a pus vulpea in saci din plastic si a dus-o la veterinar inainte ca alti oameni sa mai intre in contact cu salbaticiunea.
Dupa aflarea rezultatelor de laborator, lui Sabin Voisa i s-a comunicat ca urmeaza sa ii fie eutanasiate cainele si patru pisici, iar restul animalelor sa fie vaccinate contra turbarii. Operatiunea a fost de-a dreptul dramatica. Medicii au precizat insa ca animalele nu sufera in momentul eutanasierii. ”Se face o injectie cu un analgezic puternic, iar dupa trei minute se face o a doua injectie care ii provoaca animalului un stop cardiac”, a declarat dr. Ioan Cotuna, veterinar Circumscriptia Sanitar-Veterinara Nr. 3 Somcuta Mare.
In zilele urmatoare medicul veterinar din localitate, Vladimir Donca, va vaccina toate animalele din gospodariile tuturor satenilor. El a spus ca ”timp de 10 ani de acum inainte in satul Berchezoaia toate animalele domestice vor fi vaccinate antirabic”, masura fiind necesara pentru a nu se crea un focar de rabie in zona.
Un caz recent de turbare a fost inregistrat in Maramures in urma cu aproximativ o saptamana, cand medicii veterinari au fost nevoiti sa eutansieze doi caini de rasa si sa vaccineze animalele dintr-o localitate apartinatoare de orasul Baia Sprie dupa ce o vulpe a fost depistata ca fiind turbata.
Foto: (c) eMM.ro
Sursa: Vasile Dale