A fost zi de sărbătoare în comunitatea academică băimăreană. Joi a avut loc un eveniment deosebit cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea filialei Baia Mare a Universității de Vest “Vasile Goldiș” Arad, găzduit de frumoasa sală de la Centrul Millenium Baia Mare.
Evenimentul a fost moderat chiar de lect. univ. dr. Ioan Liviu Tăut, filialei Baia Mare a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, care a caracterizat cea de-a treia ediția a evenimentului științific internațional “Economie – istorie -societate”, ca fiind: „un mod de a creștere aportului comunității științifice locale la dezvoltarea durabilă locală, regională, națională și europeană, prin relaționarea permanentă, sistematică cu cercetarea științifică națională și internațională care aduce nu numai modele teoretice de dezvoltarea cunoașterii, dar și experiențe, lecții învățate, exemple și bune practici de urmat. Resursele “cunoștințe” ale comunității științifice naționale și internaționale pot oferi răspunsuri și soluții care pot sta la baza strategiilor de dezvoltare durabilă a județului, regiunii și României.”
În cadrul evenimentul au participat toți membrii conducerii universității, inclusiv prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest “Vasile Goldiș” Arad, alături de invitați din mai multe țări europene: Ungaria, Portugalia, Italia, Ucraina, Slovacia.
De asemenea, au fost și reprezentanți ai Academiei Române, dar și a institutelor de forță din județ, toți primind distincții.
Nu în ultimul rând, a participat și primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care alături de Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene Pentru Dulfu, au ținut o mică lecție de istorie.