Vezi VIDEO
In urma cu zece ani in Baia Mare se infiinta Asociatia Femeilor Ortodoxe „Mironositele Femei” de pe langa Catedrala Episcopala „Sfanta Treime”. De atunci, zi de zi, membrele asociatiei se straduiesc sa intinda o mana de ajutor semenilor din municipiu, aflati in suferinta, in boala sau in lipsuri materiale. Cu o zi inainte de Duminica Mironositelor, reprezentantele organizatiei au dorit sa puncteze intr-un mod festiv aniversarea lor din acest an. Astfel, in acest sfarsit de saptamana in Baia Mare a avut loc o reuniune a femeilor ortodoxe din intreaga tara.
Activitatea Asociatiei Femeilor Ortodoxe „Mironositele Femei” de pe langa Catedrala Episcopala „Sfanta Treime” din Baia Mare a inceput inainte de Craciunul din 2004. Membrele asociatiei isi amintesc ca atunci au reusit sa pregateasca pachete pentru cateva familii nevoiase. Erau daruri oferite din suflet pentru semeni, iar de atunci membrele organizatiei s-au straduit sa adune alaturi de ele oameni cu inima mare cu sprijinul carora sa ajuta cat mai multa lume aflata in nevoie. Acum, periodic sunt ajutati oameni in varsta cu venituri modeste, dar si copii care au nevoie de imbracaminte, jucarii sau rechizite.
„Scopul nostru este de a ajuta oamenii in varsta cu venituri reduse, familiile cu copii care au posibilitati materiale slabe. Activitatile de Pasti si de Craciun le desfasuram in Catedrala Episcopala Sfanta Treime. Acolo se daruiesc in jur de 1.000–1.300 de pachete. De asemenea, oferim pachete cu dulciuri, imbracaminte, jucarii la peste 200 de copii. Lunar avem beneficiari in general in varsta pe care ii ajutam cu alimentele de baza pentru ca au pensiile foarte mici si sa-si poata asigura cat de cat un minim de trai decent. Copiilor le oferim consultatii, ii ajutam la teme, le oferim ce au nevoie pentru scoala”, a declarat presedintele Asociatiei Femeilor Ortodoxe „Mironositele Femei”, Varvara Pop.
Coordonatorul asociatiei, preotul Viorel Bud, spune ca in primii ani de activitate a fost cel mai greu. Ulterior, in jurul femeilor ortodoxe s-au mobilizat si alte persoane care au venit cu mare drag si cu dorinta de a-i ajuta pe cei din jur. „As spune ca activitatea asociatiei este ca si aerul pentru om pentru ca fara a pune in aplicare cuvantul lui Dumnezeu, sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti, eu cred ca n-am avea valoare”, a punctat preotul Viorel Bud.
Pentru a marca intr-un mod special cei zece ani de existenta, in acest sfarsit de saptamana in Baia Mare au fost invitate reprezentante ale societatilor femeilor ortodoxe din tara. La eveniment au fost prezente zece delegatii. Invitatele au marturisit ca s-au simtit extraordinar in Maramures si au aratat ca sunt constiente de misiunea nobila, dar si dificila pe care o au in calitatea de reprezentante ale unei astfel de asociatii filantropice-crestine.
„Este o mare responsabilitate sa poti aduna in jurul tau oameni care sa doreasca sa faca voluntariat, oameni care sa se dedice, sa-si puna timpul lor si activitatea lor in slujba aproapelui aflat in nevoi si in necazuri”, a afirmat reprezentantul Societatii Femeilor Ortodoxe din Craiova, Adriana Bursuc.
La randul sau, presedintele Societatii Femeilor Ortodoxe din Iasi, Angela Olariu, a declarat ca „este dupa mine o misiune nobila, o misiune care te obliga foarte mult. Intr-o societate atat de bulversata cum este societatea romaneasca la ora actuala in care exista foarte multa saracie, exista foarte multa boala. Saptamana trecuta, noi, femeile ortodoxe din Iasi, am fost in vizita la Spitalul Sfanta Maria din Iasi, spital pentru copii, unde am vizitat 40 de copii bolnavi de cancer. Va dati seama intr-o asemenea societate ce nevoie este de oricine poate sa intinda o mana de ajutor ca sa aduca un pic de mangaiere, un pic de ajutor celor aflati la nevoie, celor saraci, celor bolnavi, celor singuri, celor insingurati”.
Activitatea femeilor din Asociatia Femeilor Ortodoxe a fost asemanata cu misiunea mironositelor care duc mesajul din biserica in societate. „Este foarte important ca dumneavoastra v-ati organizat, ati reinviat aceste societati si sunteti mironositele care duceti mesajul din biserica in societate pentru ca eu ma uitam la asociatia noastra. Functioneaza de zece ani, am gazduit-o aici in catedrala noastra episcopala. Ori aceste doamne crestine, femei deosebite pot sa intre acolo unde nu ajungem noi sau nu avem voie sa intram. Actele de filantropie crestina pe care le faceti nu au granite confesionale, nici etnice. Facem binele de dragul binelui”, a punctat PS Iustin Sigheteanul, arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.
Asociatia se bucura si de sprijinul autoritatilor locale. „Vreau sa-i multumesc doamnei presedinte pentru faptul ca a reusit sa adune maramuresence si baimarence adevarate in jurul sau. Ii multumesc PS Iustin pentru incurajarea si sprijinul pe care il da asociatiei de fiecare data. Eu, Catalin Chereches, voi sprijini de fiecare data fiecare actiune, fiecare pas, fiecare gand pe care il aveti pentru comunitatea noastra si pentru oamenii comunitatii”, a spus primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches.
O zi importanta pentru femeile mironosite va fi si cea de maine, 26 aprilie, cand este Duminica Mironositelor. In aceasta duminica sunt cinstite femeile ce au venit la mormantul Mantuitorului Iisus Hristos cu miruri pentru a unge trupul celui Rastignit si au devenit marturisitoare ale Invierii Sale.
Sursa: Camelia Tocaci