Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a primit, sambata, cu ocazia implinirii varstei de 82 de ani, o felicitare si un buchet de flori de culoare alba de la seful statului, Traian Basescu. El a spus ca a fost felicitat telefonic de foarte multi prieteni si ca de dimineata raspunde la telefon pentru a primi urarile acestora. „De dimineata raspund la telefon. M-au sunat sa ma felicite foarte multi prieteni, mai vechi, mai noi, si din tinerete, si cei care tin de activitatea curenta, si din toata tara, din locurile unde am lucrat, Timisoara, Iasi”, a spus Ion Iliescu.
Presedintele de onoare al PSD isi sarbatoreste, in familie, implinirea varstei de 82 de ani, urmand sa participe, seara, la un concert organizat de catre Fundatia Clubul de la Bucuresti, la Ateneul roman.
Ion Iliescu s-a nascut la 3 martie 1930, in municipiul Oltenita, judetul Calarasi. In 1948, ca elev, s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania (UAER). In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania (UASR), organizata initial dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor.
A facut studiile universitare la Facultatea de Electrotehnica a Institutului Politehnic Bucuresti si la Institutul Energetic de la Moscova.
Inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti (din 1955), iar din 1979 pana in 1984, cand a fost demis pe motive politice, a condus Consiliul National al Apelor. Director al Editurii Tehnice din Bucuresti (1984 – 22 dec. 1989). Ministru pentru problemele tineretului din Romania (1967 – 1971), dupa care, timp de sase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman. A indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis, in anii 1971 – 1974, si pe cea de presedinte al Consiliului Judetean Iasi, intre anii 1974 – 1979.
Dupa declansarea Revolutiei Romane, in seara zilei de 22 decembrie 1989 a fost chemat in fruntea noului organism de conducere a statului roman – Consiliul Frontului Salvarii Nationale (CFSN), organism al puterii provizorii de stat si, in acelasi timp, un comandament ad-hoc avand misiunea protejarii si consolidarii victoriei revolutiei. A dat citire la posturile de radio si televiziune nationale Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat.
La sfarsitul lunii ianuarie 1990 s-a numarat printre fondatorii formatiunii politice – Frontul Salvarii Nationale (FSN), din care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat si Partidul Democratiei Sociale din Romania. Presedintele CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala) (9 feb. 1990 – 20 iun. 1990), organism cu autoritate de parlament provizoriu.
A indeplinit functia de presedinte al Romaniei in perioadele: 20 mai 1990 – 29 nov. 1996 si 20 dec. 2000 – 20 dec. 2004.
Presedinte al PDSR (PSD), ales la Conferinta Extraordinara a PDSR din 17 ianuarie 1997, reales la Conferinta Nationala din 20 – 21 iunie 1997 si la cea din 9 – 10 octombrie 1999. In urma preluarii mandatului de presedinte al Romaniei (20 dec. 2000), a renuntat la functia de lider al PDSR. Ulterior, a condus PSD pana la Congresul din 21 aprilie 2005, cand conducerea partidului a fost preluata de Mircea Geoana. La 10 decembrie 2006 a fost ales cu unanimitate de voturi presedinte de onoare al PSD.
Sursa: Mediafax, Agerpres