Vezi VIDEO
Colegiul National „Gheorghe Sincai” Baia Mare implineste anul acesta 90 de ani de la infiintare. Evenimentul va fi marcat in 30 si 31 octombrie, cand consiliul profesoral va organzia o sedinta festiva, dar si manifestari stiintifice, concursuri sportive si vor fi lansate reviste de traditie ale colegiului. De asemenea, cu aceasta ocazie s-a decis realizarea unei expozitii in cadrul scolii, care sa cuprinda elemente ale istoriei si evolutiei Colegiului National „Gheorghe Sincai”.
Una dintre cele mai prestigioase institutii de invatamant baimarene, recunoscuta pentru rezultatelor de exceptie de-alungul timpului, Colegiul National „Gheorghe Sincai” a luat fiinta in anul 1919, sub titulatura Liceul Gheorghe Sincai – Baia Mare.
Pentru buna desfasurare a cursurilor, din cauza numarului mic de dascali care profesau atunci in institutia de invatamant, s-a adus un profesor din Franta, pentru a preda limba franceza, respectiv unul din Austria, pentru a preda limba germana, dupa cum declara directorul institutiei, profesorul Ioan Muresan.
In decursul timpului, aproximativ 15.000 de „sincaisti” au absolvit aici cursurile, multi dintre acestia devenind personalitati de marca ale vietii culturale sau stiintifice romanesti. Este de ajuns sa-i amintim aici pe Vasile Ghetie – membru al Academiei Romane, Dezideriu Duma – membru al Academiei de Stiinte Medicale, Augustin Buzura – membru al Academiei Romane, presedintele Fundatiei Culturale Romane, Marius Porumb – membru al Institutului Magna Graecia din Toronto sau pe Mircea Flonta – filozof roman, membru al Academiei Romane, pentru a ne da seama de anvergura si prestigiul pe care le-a dobandit in timp aceasta institutie.
Pentru rezultatele deosebite obtinute de elevii „sincaisti” la olimpiade si pentru absolventii acestui liceu care au devenit personalitati marcante, directorul Ioan Muresan are o explicatie simpla: „Tinerii care veneau la noi la scoala, inca de la inceputuri, erau cei care doreau sa fie admisi in cadrul invatamantului superior. Iar marea lor majoritate au reusit. Aici s-au adunat cei mai interesati si cei mai dotati copii din bazinul Baia Mare si asa se si explica rezultatele remarcabile obtinute de-alungul vremii. Iar acesti copii deosebiti au gasit in cadrul institutiei noastre profesorii extrem de devotati meseriei, care s-au straduit sa realizeze performanta. Cred ca aceasta este cheia succesului nostru”, a spus el.
Toti cei care doresc sa participe la manifestarile prin care Colegiul National „Gheorghe Sincai” marcheaza aniversarea celor 90 de existenta sunt asteptati de catre conducerea liceului. „Noi ii asteptam sa participe la acest eveniment pe toti cei care doresc, sa marcam si sa ne bucuram impreuna de aceasta aniversare”, a spus Ioan Muresan, directorul Colegiului National „Gheorghe Sincai”.
Sursa: Andrei Gherghel