Vezi VIDEO
Sute de baimareni, profesori, parinti si elevi, au participat astazi, 10 aprilie, la festivitatea de aniversare a 50 de ani de existenta a Colegiului Tehnic „Anghel Saligny“. La ceas aniversar, conducerea colegiului, dar si invitatii, si-au adus aminte de istoria acestei unitati de invatamant, de momentele placute din viata de jumatate de secol a colegiul si despre modul in care institutia de invatamant a schimbat destinele unor generatii.
Au trecut 50 de ani de cand Colegiul Tehnic „Anghel Saligny“ isi deschidea pentru prima data portile pentru tinerii invatacei care urmau sa-i calce pragul. De atunci si pana astazi, mii de elevi au urmat cursurile acestui colegiu, unii dintre acestia ajungand sa puna umarul la dezvoltarea municipiul Baia Mare si a judetului Maramures. Tocmai de aceea, primarul Catalin Chereches le-a multumit pentru intreaga activitate.
„Vreau sa le multumesc celor care au oferit stiinta si cunoastere, pentru ca au format oameni care au construit orasul, care au dezvoltat orasul, oameni pe care si astazi ne bazam. Multi dintre colaboratorii autoritatii locale, multi dintre cei care muncesc astazi in autoritatea locala au trecut prin bancile acestei institutii emblematice de invatamant“, a spus edilul.
Printre invitati s-a aflat si fostul director, Nicolae Lazin. Profesorul si-a amintit cu placere de momentele petrecute la carma liceului si a multumit tuturor pentru efortul depus in toti acesti ani. „Vreau sa-mi exprim in primul rand bucuria si insist asupra acestui lucru: Colegiul «Anghel Saligny» mai exista pe harta invatamantului judetului Maramures si al municipiului Baia Mare. Asta spun in conditiile in care din pacate si in tara si in judet dispar scoli, desigur din motive obiective sau subiective. De multe ori, in consiliile profesorale va spuneam care este situatia scolilor de constructii, asa cum am pornit noi de la inceputuri, acum 50 de ani, situatia scolilor de constructii din tara care dispareau tot mai mult. Iata ca aceasta scoala exista si nu exista in orice conditii, exista in conditiile in care si-a pastrat cu fermitate identitatea, si-a pastrat culturala organizationala si am incredere ca acest lucru va continua“, a punctat Nicolae Lazin.
Meritele rezultatelor obtinute de elevii care au studiat in cadrul acestui liceu apartin multor generatii de profesori, iar primarul Catalin Chereches a tinut sa o evidentieze pe Constanta Filip, primul director al institutiei. Edilul a declarat ca va propune consilierilor locali ca fostul dascal sa primeasca post-mortem titlul de cetatean de onoare al municipiului Baia Mare.
„Vreau sa ne gandim si la inceputuri. Si la perioada in care multe unitati de invatamant din Baia Mare isi cautau inca identitatea, iar Colegiul Industrial de Constructii si Arhitectura nr. 5 avea deja o baza foarte stabila. Permiteti-mi, chiar daca voi isca anumite semne de intrebare, sa fac o propunere. Si voi face o propunere de schimbare a numelui acestui colegiu in Colegiul Tehnic «Constanta Filip». Cred ca trebuie sa ne gandim la toate personalitatile orasului si judetului nostru, oameni emblematici, oameni care merita sa fie pusi pe frontispiciul unitatilor de invatamant, locurilor de prestigiu pe care le avem in municipiul sau in judetul nostru. Constanta Filip a facut foarte mult pentru comunitatea noastra, pentru oamenii comunitatii noastre si a facut foarte mult pentru invatamantul maramuresean si transilvanean. Cred ca avem datoria morala sa facem acest lucru, iar noi autoritatea locala, Consiliul Local Baia Mare, la initiativa mea, la urmatoarea sedinta de Consiliu Local, post-mortem vom acorda titlul de cetatean de onoare, facand propunerea de schimbare a denumirii acestui liceu si stiu ca acest lucru este imbratisat si de alte personalitati ale orasului care au contribuit la dezvoltarea acestei unitati de invatamant“, a adaugat primarul Chereches.
Actualul director al liceului, Iuliana Pop, a spus ca de-a lungul anilor Colegiul „Anghel Saligny” a incercat sa se adapteze nevoile societatii, lucru care a adus numeroase realizari.
„Sunt atat de impresionata de cat de multi oameni de valoare au iesit din aceasta scoala si daca ma gandesc doar la dumneavoastra, la cei prezenti. Cu toate ca stim cu totii ca sunt foarte foarte multi oameni de valoare iesiti din scoala noastra care n-au putut sa vina“, a punctat directoarea.
Zeci de elevi sau fosti invatacei au fost astazi alaturi de dascalii lor. Le-au multumit pentru tot efortul depus in clase in scopul de-ai educa si a le oferi un viitor nobil. „Eu cred ca inainte sa vorbim despre ce urmeaza in 50 de ani, si sper sa fiu in asentimentul tuturor celor care au trecut prin acest liceu, este momentul sa vorbim de acesti oameni, de acesti profesori pe care ii avem aici. Acesti oameni, fiecare in felul lui, cu materia pe care a predat-o, ne-au schimbat intr-un fel, ne-au creat caracterul. Asa ca dupa patru ani de liceu, chiar daca am uitat fizica, chimia, matematica, franceza, engleza sa spunem, am ramas de la fiecare dintre acesti profesori, pe care ii privesc acum cu respect, cu cate ceva. O amintire placuta, neplacuta, dar ne-au schimbat“, a spus Ciprian Baltoiu, un fost elev al institutiei.
Sursa: Cosmin Carp