Zi speciala ieri, 21 octombrie, pentru Surorile Ursuline din Baia Mare. Acestea au sarbatorit-o pe patroana lor spirituala, Sfanta Ursula. Cu aceasta ocazie au avut loc manifestari religioase, la final cei prezenti fiind invitati la o agapa frateasca.
La capela surorilor Asociatiei Umanitare “Sfanta Ursula” din Baia Mare a fost oficiata ieri, 21 octombrie, o slujba religioasa, in cinstea Sfintei Ursula. La eveniment au fost prezenti numerosi credinciosi, dar si oficialitati locale.
„Sarbatorim Hramul Sfintei Ursula, o martira din crestinismul antic. De obicei, congregatiile care se ocupa de educatia generatiilor tinere incearca sa priveasca in trecut spre acele persoane, acei credinciosi, acei martiri, acei sfinti care au fost un model pentru aceasta activitate de educatie. Ori calugaritele ursuline, chiar si numele congregatiei, Ursuline, gasim numele Sfintei Ursula. Intemeietoarea danselor a privit inspre aceasta sfanta si a cerut-o ca ocrotitoare pentru intreaga congregatie si activitatea lor, iar astazi noi sarbatorim hramul Sfintei Ursula”, a precizat Ioan Roman, protopopul romano-catolic de Baia Mare.
Congregatia surorilor ursuline din Baia Mare are deja vechime in comunitate. De numele lor se leaga numeroase activitati caritabile desfasurate pentru batrani, tineri sau copii. „Daca bine stiu eu si-au inceput activitatea la inceputul anilor ‘90, cred ca prin anii ‘95. Dansele sunt din India si in Baia Mare li se mai spune si surorile indience. Aduc o pata, sa zic asa, de frumusete atat in Biserica catolica cat si in oras, iar realizarile lor sunt frumoase”, a mai adaugat preotul Ioan Roman.
Legenda spune ca Sfanta Ursula a fost o printesa romano-britanica, care, la cererea tatalui ei, a ridicat ancora sa se alature viitorului ei sot, impreuna cu alte 11.000 de slujitoare virgine. O furtuna miraculoasa le-a adus peste mare, intr-o singura zi, intr-un port din Galia, unde Ursula a declarat ca inainte de casatorie va intreprinde un pelerinaj prin Europa. Ea s-a indreptat catre Roma, impreuna cu slujitoarele sale si, spune legenda, l-a convins pe Papa de la acea vreme si un episcop, sa i se alature. S-a stabilit la Koln, care ulterior a fost asediat de huni. Dupa cucerirea orasului de catre huni toate fecioarele au fost decapitate intr-un masacru. Se crede ca insusi conducatorul hunilor a omorat-o pe Ursula, in anul 383.
Sursa: Ana Pop