Vezi VIDEO
Atmosfera incarcata de emotie a fost astazi, 28 mai, in Paraclisul din Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, acolo unde a fost aniversat un adevarat “stalp de lumina”, arhiepiscopul ortodox Justinian Chira. Ierarhul maramuresean a implinit 94 de ani de viata, ocazie cu care clerici, mireni, dar si autoritati locale si judetene au tinut sa-i fie aproape celui care si-a inchinat viata slujirii lui Dumnezeu si aproapelui. La aniversare a tinut sa fie prezent si mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, IPS Andrei Andreicut.
Cu chipul plin de lumina si cu sufletul incarcat de dragostea fata de semeni si fata de Dumnezeu pe care l-a slujit cu sinceritate, cu ravna si iubire, asa i-a intampinat IPS Justinian Chira pe cei veniti sa asiste la un eveniment important din viata sa: implinirea a 94 de ani de viata. Au fost ani in care bucuriile s-au imbinat cu tristetile, insa durerile si suferintele prin care a trecut l-au facut de neclintit si nu l-au facut sa renunte la misiunea pe care i-a incredintat-o Dumnezeu in existenta sa de pe pamant.
Ierarhul maramuresean si-a amintit astazi de momentul din 1959, atunci cand calugarii au fost nevoiti sa paraseasca Rohia, din cauza unui decret al statului. A ramas atunci singur, insa marturiseste ca niciodata nu a simtit singuratatea si ca niciodata intunericul nu i s-a parut noapte, ci zi pentru ca a stiut sa se incredinteze deplin voii lui Dumnezeu.
“Eu intrezaresc si doresc dumneavoastra, toti care sunteti de fata sunteti martori la aceasta idee: m-am nascut ca sa slujesc pe Dumnezeu si neamul, in aceasta idee m-am nascut ca sa vestesc cuvantul lui Dumnezeu, in aceasta idee am sa traiesc si dincolo in cealalta parte a existentei pentru ca viata pe pamant este numai o mica parte din viata noastra, a popoarelor, a indivizilor. Adevarata viata este viata pe care ne-a adus-o Hristos, eterna viata fericita data si pregatita de Dumnezeu”, a punctat IPS Justinian Chira.
Astazi, la ceas aniversar IPS Justinian Chira a trait bucuria de a fi langa o parte dintre cei care il iubesc, dar si pe care el ii iubeste si pentru care se roaga zi si noapte.
“La varsta pe care am implinit-o astazi de 94 de ani imi ridic vocea si binecuvintez tot poporul roman si binecuvintez, iubiti credinciosi, momentele acestea frumoase in care ati venit sa ma vedeti. Ma bucur si va multumesc ca ati venit sa ma vedeti. Am asteptat aceasta zi pentru ca mi-a fost foarte dor sa va vad si eu pe voi. Va vad noaptea in vis, va vad aievea de multe ori si ati venit acum in mod real sa va vad. Si in spatele vostru vad 22 de milioane de romani care sunt drept credinciosi, adevarati barbati in lumea de astazi. Poporul roman a avut o misiune deosebita, aici la gurile Dunarii, aici poporul roman a stat de straja, a aparat Europa”, a spus IPS Justinian Chira.
Ierarhul a mai spus ca are dragoste pentru cei din jur pentru ca in fiecare om il vede pe Hristos. Isi iubeste si tara si este convins ca Romania va avea un viitor linistit. “Intrezaresc un viitor luminos, Romaniei. E o tara a lui Dumnezeu. Si niciodata aceasta tara nu se va pustii pentru ca copiii cresc, batranii si ei cresc asa cum zice poetul asa de frumos: Sosesc cocoarele, sosesc, de dupa deal, din tintirim si anii trec, copiii cresc, se schimba tot ce-i omenesc si noi intinerim, dar poetul zice ca noi imbatranim. Un om cand imbatraneste cu trupul se odihneste in pamant, dar cu sufletul intinereste ca trece in Imparatia lui Dumnezeu. Ma bucur ca ati venit sa va uitati in ochii mei. Uitati-va in ochii mei ca si eu ma uit in ochii vostri pentru ca in ochii dumneavoastra vad ochii lui Hristos, ochii dumneavoastra sunt ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu sa va binecuvinteze, sa binecuvinteze viitorul nostru ca viitorul nostru sa fie unul linistit.”, a punctat IPS Justinian Chira.
La aniversarea celor 94 de ani de existenta ai arhiepiscopului Justinian a tinut sa fie prezent si mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, IPS Andrei Andreicut. Acesta l-a asemanat pe IPS Justinian Chira cu un “batran din pateric”. “Gandindu-ma ca voi fi azi aici din pateric am cules doua apoftegme cu ajutorul carora se gratulau doi batrani parinti, asemanatori IPS Justinian. Erau buni prieteni cu Dumnezeu si buni prieteni unul cu celalalt. Intalnirile lor, desi scurte, erau de o adancime impresionanta din punct de vedere spiritual. Cand se vedeau intodeauna. Cel dintai ii spunea celuilalt: Bucura-te stalp de lumina, iar cel de-al doilea ii raspundea: Bucura-te, Luceafarule de zile. Aceste doua apoftegme i le inchin azi IPS Justinian. Bucura-te stalpule de lumina, bucura-te Luceafarule de zi”, a rostit in cuvantul sau, IPS Andrei Andreicut.
Autoritatile maramuresene, dar si satmarene prezente la eveniment au tinut sa-i transmita IPS Justinian gandurile lor.
“Este un moment de mare emotie pentru noi toti, baimarenii, maramuresenii, romanii, dar pentru noi, baimarenii, IPS Sa este si va fi de-a pururi lumina care ne va calauzi pe drumul spre dreptate, spre intelepciune si spre Dumnezeu. Noi baimarenii si azi, si ieri, si in fiecare zi pentru IPS Sa, din dragoste pentru Dumnezeu, facem un pur cadou: lacrima, truda pe care o punem in fiecare caramida din catedrala noastra sfanta episcopala”, a spus primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches.
“Am venit cu multa emotie si cu foarte multa dragoste sa va aducem omagiul si recunostinta satmarenilor pentru tot ceea ce reprezentati pentru noi, pentru satmareni. Il rugam pe Bunul Dumnezeu sa va dea multa sanatate, zile indelungate. Oricum sunteti un model si veti ramane un model pentru noi, pentru satmareni, prin tot ceea ce ati facut, prin tot ce ati manifestat si ne-ati incurajat sa iubim tara si sa ne sacrificam pentru popor”, a afirmat prefectul judetului Satu Mare, Eugeniu Avram.
In cadrul evenimentului aniversar, IPS Justinian Chira a primit felicitari si daruri din partea celor prezenti.
Sursa: Camelia Tocaci