Vezi VIDEO
Zeci de cadre didactice si fosti elevi ai Universitatii de Vest „Vasile Goldis” din Baia Mare au luat parte astazi, 10 aprilie, la o activitate stiintifica in care au fost amintite succesele si implinirile profesorului universitar baimarean Gavril Ardelean. Acesta a fost recompensat pentru bogata activitate de cercetare si predare cu diplome, plachete aniversare si un memoriu de activitate didactica si stiintifica dedicat lui.
Profesorul universitar Gavril Ardelean, care in prezent este directorul filialei Maramures a Universitatii de Vest “Vasile Goldis” din Baia Mare, dar si din Satu Mare, implineste anul acesta 71 de ani. Prietenii si colegii acestuia s-au gandit sa-i aduca un omagiu, pentru lunga cariera in invatamant si in cercetarea biologica.
„Portretul profesional al profesorului universitar doctor Gavril Ardelean se cladeste prin dimensiunea uriasa a activitatii domniei sale, cladite pe fondul demnitatii, principiilor si perseverentei academice, care il definesc drept un punct important de reper si o personalitate exemplara a spiritualitatii si invatamantului universitar romanesc”, a spus inspectorul scolar general adjunct al ISJ Maramures, Delia Ardelean.
De-a lungul anilor, profesorul universitar a publicat zeci de articole in reviste de specialitate din tara si din strainatate, precum si in volumele unor manifestari stiintifice, pe teme de biologie si ecologie. Totodata, a lansat tratate si monografii si a organizat simpozioane pe aceeasi tematica.
„Dansul a coordonat si s-a implicat in organizarea simpozioanelor de biologie celulara, elemente de microcosmos, se implica in elemente de studiu a faunei mai ales, ihtiologia, ornitologia, sunt elemente pe care dansul le stapaneste. Ca sa nu mai vorbesc ca partea de macrocosmic, studiile de natura ecologica sunt vizate tocmai in aceste proiecte de studii, multe dintre ele transfrontaliere”, a povestit biologul Ioan Marian.
Cu aceasta ocazie, profesorul universitar Gavril Ardelean a facut o donatie de carte pentru Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” din Baia Mare.
Sursa: Gabriela Kuhajda