Vezi VIDEO
Seniorii de la Caspev au sarbatorit astazi ziua Micii Uniri. Spectacolul a cuprins cantece patriotice, interpretate de corul Crizanteme si de una dintre senioarele municipiului Baia Mare, Victoria Filip. Au participat zeci de membri ai asociatiei de pensionari.
Evenimentul cultural este al doilea organizat in acest an de asociatia Caspev, dupa manifestarea dedicata nasterii poetului Mihai Eminescu.
“Astazi, 22 ianuarie, noi vom sarbatori printr-un moment artistic pregatit de catre formatia noastra, 156 de ani de la infaptuirea Primei Uniri, poate o putem denumi ziua de 24 ianuarie a doua zi nationala. Primele tentative au fost mai demult pentru a se uni Principatele Romane, Mihai Viteazul fiind primul care a reusit o parte dar concret s-a realizat in 1859”, a declarat Stefan Lupsa, presedintele Asociatiei Caspev.
Dupa cuvantul de inceput al presedintelui asociatiei, Dragos Mircea, fost profesor de istorie si senior al municipiului Baia Mare, a facut o incursiune in istorie. A readus astfel la viata fragmente din istoria romanilor.
Vocile celor care fac parte din Corul “Crizanteme” au rasunat apoi, cand au cantat imnul Romaniei, moment la care cei prezenti s-au ridicat in picioare in semn de respect. Spectacolul a continuat intr-o nota patriotica.
Sursa: Simona Vasiac