Toti maramuresenii care doresc sa vada de aproape tehnica de lupta si echipamentul folosit de pompierii si de personalul SMURD Maramures vor putea sa faca acest lucru maine, 13 septembrie, cand este aniversata Ziua Pompierilor din Romania. Cu aceasta ocazie, in toate subunitatile ISU Maramures va fi organizata Ziua Portilor Deschise.
Tot maine, incepand cu ora 9.15, in incinta Detasamentului de Pompieri “Capitan Adrian Marchis” Baia Mare se va desfasura un exercitiu demonstrativ al pompierilor.
Activitatile se vor incheia cu un simpozion care se va desfasura la ora 12.00, la Centrul de Instruire si Marketing al Camerei de Comert si Industrie Maramures, se va desfasura un simpozion la care vor participa reprezentanti ai autoritatilor judetene si locale, parlamentari, reprezentanti ai cultelor religioase, precum si ai institutiilor de ordine publica si aparare din judet.
Ziua de13 septembrie a fost declarata Ziua Pompierilor din Romania pentru a marca batalia dusa de pompierii militari impotriva otomanilor in Dealul Spirii. Anul acesta se implinesc 164 de ani de la lupta in care pompierii militari au infruntat trupele otomane intrate in Bucuresti ca sa inabuse Revolutia de la 1848.
Sursa: Andrei Gherghel