Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare aniversează, în luna noiembrie 2019, 30 de ani de la deschiderea oficială a expoziției permanente. La 6 noiembrie 1989, în fața publicului a fost prezentată pentru prima dată expoziția de bază a Secției de Științe Naturale, cuprinzând peste 1.000 de eșantioane minerale, minereuri, roci și fosile recoltate din zona municipiului Baia Mare, dar și din arealele adiacente din Maramureș și nord-vest-ul României.
La manifestările ocazionate de acest moment de sărbătoare a fost prezent și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care a avut numai cuvinte de laudă cu privire la activitatea Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, de-a lungul timpului. Acesta a amintit de activitatea pestigioasă a lui Victor Gorduza, de al cărui nume se leagă înființarea și succesul Muzeului de Mineralogie și care, în cei 20 de ani la conducerea instituției, a contribuit decisiv la prestigiul de care această instituție de cultură se bucură astăzi. Totodată, șeful administrației județene a subliniat faptul că instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean vor avea mereu parte de sprijinul administrației județene în promovarea patrimoniului maramureșean.
Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea a ținut să felicite întreg colectivul muzeului, dar și pe actualul manager, conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț, care a preluat de la Victor Gorduza sarcina de a duce mai departe misiunea de conservare și promovare a comorilor ascunse ale pământului, parte din zestrea minerală a județului nostru. Acestuia i-a fost înmânată o diplomă aniversară, în semn de înaltă recunoaștere a contribuției la conservarea și promovarea patrimoniului mineralogic în mediul muzeal, alături de logo-ul județului Maramureș. Totodată, managerul Muzeului Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare, conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț a oferit șefului administrației județene, Gabriel Zetea, o distincție din partea instituției de cultură, respectiv o plachetă de mulțumire pentru întreaga implicare și susținere a acestei instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Maramureș.
Gânduri de bine și cuvinte de apreciere a avut și consilierul județean Marinel Kovacs, care a felicitat, la rândul său, activitatea Muzeului de Mineralogie de-a lungul celor trei decenii de activitate.