Vremea va fi mai calda decat in mod normal in majoritatea regiunilor tarii, in urmatoarele zile, o usoara racire urmand sa se inregistreze dupa 20 decembrie, anunta meteorologii in prognoza valabila pentru perioada 15-28 decembrie, publicata de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM).
In Banat, pe un fond de vreme calda pentru a doua jumatate a lunii decembrie, temperaturile maxime vor avea o scadere de la 11 grade la 5 grade in prima parte a intervalului, iar pe 20 decembrie vor reveni la 11 grade. In a doua saptamana, valorile medii termice diurne vor fi de 4-7 grade, usor mai ridicate decat mediile multianuale ale perioadei. Temperaturile minime medii vor fi cuprinse, in prima saptamana, intre 1 si 4 grade, iar intre 22 si 28 decembrie vor fi apropiate de pragul de inghet. In intervalele 16-18 decembrie si 21-28 decembrie temporar se vor semnala precipitatii in general slabe, predominant sub forma de ploaie.
In Crisana, desi in urmatoarele zile vremea se va raci treptat, temperaturile maxime se vor mentine peste valorile normale, media lor ajungand pe 18 decembrie la 4 grade. Apoi, pana pe 20 decembrie maximele vor creste din nou, atingand o medie regionala de 10 grade. In a doua saptamana, valorile medii termice diurne vor fi apropiate de mediile multianuale ale perioadei, urmand a se incadra intre 3 si 6 grade. Media temperaturilor minime nocturne va fi intre 1 si 3 grade pana pe 21 decembrie, iar in a doua saptamana va scadea usor, situandu-se intre-2 si 0 grade. Intre 16 si 18 decembrie si, temporar, in intervalul 20-28 decembrie, va fi destul de ridicata probabilitatea de aparitie a precipitatiilor in general slabe, predominant sub forma de ploaie.
Pentru regiunea Transilvaniei, vremea va fi usor mai calda decat normalul pentru aceasta perioada in prima saptamana, cand media temperaturilor maxime va fi, in cele mai calde zile, de 7-8 grade. In 18 decembrie, aceasta medie va scadea spre 2 grade, valoare in jurul careia se va mentine pana la sfarsitul intervalului. Temperaturile minime medii vor creste treptat in cursul primei saptamani, de la-4 la 0 grade, apoi vor fi in scadere spre-4 grade. In intervalele 16-18 decembrie si 21-28 decembrie temporar se vor semnala precipitatii slabe, mixte, favorizand pe arii restranse producerea poleiului.
In Maramures, vremea se va raci treptat pana pe 18 decembrie, apoi va urma o scurta incalzire, iar intre 21 si 28 decembrie temperaturile vor evolua in limite apropiate de normalul perioadei. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 9-10 grade in cele mai calde zile, dar se va situa in jur de 2 grade pe 18 decembrie si pe parcursul celei de-a doua saptamani. Valorile medii termice nocturne vor avea variatii reduse, intre 0 si 2 grade in prima saptamana, iar apoi, pana pe 28 decembrie, se vor mentine negative, in jurul a -3 grade. Incepand cu 16 decembrie, aproape zilnic vor fi precipitatii slabe, mixte si, local, conditii de polei.
In Moldova, in conditiile unui regim termic apropiat de normalul celei de-a doua jumatati a lunii decembrie, in zonele joase, local, ceata poate persista. Media temperaturilor maxime va fi cuprinsa intre 3 si 6 grade pana in 19 decembrie, apoi va urca la 8 grade, iar in a doua saptamana va reveni rapid la 3 grade, valoare ce se va mentine pana la sfarsitul intervalului. Temperaturile minime vor fi permanent negative, in cele mai calde nopti media lor fiind de -1 ori 0 grade, iar in cele mai reci, de -4 sau -3 grade. Mai ales in intervalul 20-28 decembrie, vor fi posibile precipitatii slabe, mixte si, pe arii restranse, se va semnala polei.
In Dobrogea, vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit in aceasta perioada din an. Temperaturile maxime vor avea variatii de la o zi la alta, indeosebi in prima saptamana. Astfel, media lor va fi de 11-12 grade pe 17 si 20 decembrie si de 6-7 grade pe 16, 18 si 19 decembrie. In a doua saptamana, valorile medii termice diurne se vor incadra intre 5 si 8 grade si vor fi usor mai ridicate decat mediile multianuale ale ultimei decade a lunii decembrie. Pe parcursul celor doua saptamani, temperaturile minime nocturne vor fi predominant pozitive, cu o medie cuprinsa intre 0 si 3 grade. In unele dimineti si nopti, pe arii restranse vor fi conditii de ceata. Pe 17 decembrie si in intervalul 21-24 decembrie, sunt de asteptat ploi slabe.
In Muntenia, vremea va fi in general mai calda decat in mod normal pentru aceasta perioada din an. Media temperaturilor maxime va varia, in prima saptamana, intre 5 si 10 grade, apoi se va incadra intre 4 si 7 grade. In prima parte a intervalului, temperaturile minime medii vor fi cuprinse intre-2 si 2 grade, iar intre 22 si 28 decembrie acestea vor fi permanent negative, dar apropiate de pragul de inghet. Indeosebi la campie, frecvent se va semnala ceata, cu sanse mai mari de persistenta pe parcursul noptilor si in orele diminetilor. Pe 17 decembrie si in intervalul 21-23 decembrie, temporar vor fi precipitatii slabe, predominant sub forma de ploaie si nu este exclus ca, trecator si izolat, sa se formeze polei.
Pentru zona Olteniei, vremea va fi in general mai calda decat in mod normal in aceasta perioada din an, cu toate ca vor fi variatii de la o zi la alta ale temperaturii. In primele zile vremea se va raci usor, media temperaturilor maxime ajungand pe 17 decembrie la 4 grade, apoi aceasta medie va creste, atingand 11 grade pe 20 decembrie. In cursul celei de-a doua saptamani maximele se vor mentine in apropierea valorii de 4 grade. Media temperaturilor minime nocturne va creste pana la 2 grade pana in 18 decembrie, iar in a doua saptamana va scadea usor, situandu-se intre-2 si 0 grade. Se va semnala ceata mai ales la campie, unde poate persista pe parcursul noptilor si in orele diminetilor. Pe 17 decembrie si in intervalul 21-23 decembrie, local vor fi precipitatii slabe, predominant sub forma de ploaie si, izolat, se va semnala polei.
La munte, dupa o prima saptamana cu vreme in general calda, ulterior regimul termic va deveni cel normal pentru a doua jumatate a lunii decembrie. Astfel, temperaturile maxime vor oscila, in prima parte a intervalului, intre 0 si 7 grade, iar intre 22 si 28 decembrie vor cobori usor sub pragul de inghet. Temperaturile minime medii, permanent negative, vor fi cuprinse intre-5 si 0 grade in prima saptamana, iar pe parcursul celei de-a doua saptamani se vor situa intre-8 si-3 grade. In intervalul 16-18 decembrie vor fi precipitatii slabe, mixte si conditii de polei, iar intre 21 si 28 decembrie local si temporar va ninge in general slab, cu precadere la altitudini mai mari. Estimarea temperaturilor este realizata folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durata (ECMWF) de la Reading, Anglia, mentioneaza ANM.
Sursa: Agerpres