Pe Gutai, Drumul National 18 arata ca dupa bombardament. Desi pe traseu exista cativa muncitori care sugereaza ca s-ar lucra, rezultatul nu prea se vede. De exemplu, la urcarea dinspre Baia Sprie, s-a turnat covor asfaltic, dar s-a lasat neasfaltata o portiune, intr-o curba, pe care soferii ca s-o ocoleasca, evident, trec pe contrasens.
La urcarea pe Gutai sunt locuri unde, din cauza gropilor, se formeaza coloane de masini care circula cu 20-30 km/ora. Insa, cea mai mare anomalie consta intr-o groapa, dincolo de varf, care nu a fost astupata de catre drumari, insa a fost semnalizata cu… un cerc din vopsea alba pentru atentionarea soferilor care sunt pe cale sa-si “rupa” masinile.
Directorul sectiei Drumuri Nationale Maramures, Mircea Pop, spune ca, teoretic, anul acesta sunt programate lucrari pe Gutai pana la kilometrul 15, dar ca nu se poate baza pe programare in asemenea momente de criza.
Problemele conducatorilor auto sunt accentuate de faptul ca alternativa Drumului National 18, Drumul Judetean Baia Sprie-Barsana este in reabilitare, fiind un santier intens, pe alocuri greu de parcurs.
In incercarea de a gasi ratiunea gestului de a semnaliza groapa prin incercuire cu vopsea, le-am aratat autoritatilor judetene imaginile. Prefectul Sandu Pocol a recunoscut starea jalnica a drumurilor din Maramures, insa a invinuit pentru asta firma care se ocupa de intretinerea acestora, a carei denumiri nici nu o cunoaste.
„Tocmai trebuie sa trec peste Gutai… Stiu starea foarte proasta a drumurilor din Maramures, am fost recent la Cluj si am discutat cu domnul director general Pantelimon… Din pacate, intretinerea drumurilor e facuta de o firma, nu stiu cum ii zice, din sudul tarii. Au promis de o luna ca aduc aici o statie mobila de asfaltare, s-o monteze in Seini, dar nu s-a mai intamplat nimic. Ba mai mult, au trimis un ultimatum Directiei de Drumuri Maramures prin care ii anunta ca opresc orice actiune de plombare a carosabilului”, a spus, incurcat, prefectul Sandu Pocol.
Vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, Emil Marinescu, a vizionat si el imaginile cu groapa semnalizata cu vopsea. Din postura de membru al unui partid de opozitie, Marinescu e convins ca principalul vinovat de starea drumurilor din judet e Guvernul.
„Cred ca va fi si mai rau, pentru ca Maramuresul nu are niciun kilometru de drum reabilitat. S-a licitat tronsonul Dej-Baia Mare si Baia Mare-Satu Mare, dar imprumutul nu a fost accesat, pentru ca afectam deficitul, asa ni s-a spus. Si la acest drum e aceeasi situatie, finantarea e tot de la BEI, iar Guvernul n-a alocat fonduri deloc pentru drumurile nationale si europene in Maramures. Suntem singurul judet din tara fara niciun kilometru de reabilitat”, a spus Marinescu, incercand fara succes sa gaseasca ratiunea gropii “semnalizate” cu vopsea alba.
Sursa: Alexandru Ruja