ANOSR critică intenția Guvernului de a introduce posibilitatea prelungirii calității de titular până la 70 de ani pentru cadrele didactice din învățământul superior la latitudinea exclusivă a titularului, conform proiectului de lege aprobat ieri, 9 iunie, în ședința de Guvern, și solicită Parlamentului României eliminarea acestei prevederi lipsite de orice beneficiu pentru studenții din România.
Poziția federației este clară și fermă pe acest subiect: în modul în care este organizat actualmente sistemul de învățământ superior, toate cadrele didactice din învățământul superior ar trebui să se pensioneze la vârsta de 65 de ani, astfel cum era prevăzut inițial în Legea educației naționale. Instituirea acestei limite presupune faptul că acele cadre didactice care doresc să continue să predea studenților și care, astfel, își îndeplinesc misiunea și vocația de a transmite cunoaștere și după această vârstă o pot face în continuare, în regim de plata cu ora, fără a menține calitatea de titular în învățământ.
Această regulă nu lasă loc de excepțiile introduse în art. 289 din Legea educației naționale, care prevede criterii generale precum „criteriile de performanță profesională și a situației financiare”, a căror interpretare poate fi îndoielnică. Ne punem, astfel, întrebarea retorică: Dacă o universitate nu prelungește calitatea de titular pentru un cadru didactic pentru că nu ar respecta criteriile de performanță profesională, de ce mai este acel cadru didactic titular la momentul analizei?
Problemele cauzate de măsură ar fi atenuate dacă ar exista o sancționare efectivă a cadrelor didactice care nu fac performanță și care au, astfel, rezultate constant nesatisfăcătoare la diferitele evaluări. În ciuda faptului că mecanismul legal există, în universități de foarte puține ori se observă, în general, acțiuni concrete de sancționare în baza unei metodologii (aprobate de Senat, conform legii), care să țină seama, în același timp, în mod adecvat de evaluarea de către studenți.
Limita de vârstă de 65 de ani încurajează, în primul rând, accesul tinerilor la cariera didactică universitară. Modernizarea universităților se face, fără îndoială, și prin deschiderea carierei în învățământul superior pentru tinerii cu rezultate, prin concursuri competitive care să atragă cei mai buni potențiali candidați, atât pentru a preda, cât și pentru a face cercetare în învățământului superior. Statisticile furnizate de Ministerul Educației, care arată că numărul de asistenți universitari titulari a scăzut în perioada 2015-2019 cu 27%, evidențiază și mai puternic de ce accentul ar trebui pus pe creșterea intrării în sistem. O asemenea modificare ar bulversa și mai mult parcursul profesional al tinerilor, rămași într-o incertitudine privind momentul în care ar putea fi primiți în profesie.
📌 Pentru a parcurge întreaga poziție a federației, accesează următorul link:
https://anosr.ro/…/propunerea-guvernului-de…/33967/ Vezi mai puţin