Presedintele ANRE, Nicolae Havrilet, a declarat, azi, 24 martie, ca exista posibilitatea ca de la 1 iulie sau de la 1 octombrie sa fie revazute taxele in sensul scaderii pretului la energie electrica daca va continua scaderea pretului pe bursa.
„Pentru energia electrica suntem intr-o situatie buna, pentru ca programul de liberalizare a preturilor s-a finalizat la 1 ianuarie 2014. Au mai ramas consumatorii casnici, care au o perioada de cativa ani de zile, pana in 2017, sa ajunga la o dereglementare totala. Acest lucru se produce anual printr-o dereglementare a consumului din sectorul reglementat de cate 20%. Practic, nu as dori sa se inteleaga ca avem in vedere crestere de 20% a pretului la energie electrica, este vorba ca anumite cantitati in proportie de 20% sa vina in sectorul concurential”, a explicat Havrilet, intrebat care este calendarul pretului la energie electrica.
Havrilet a mai spus ca „avand in vedere evolutia favorabila a pretului, in sensul descresterii acestuia la energie electrica, practic fiecare dereglementare nu s-a soldat cu nicio crestere la populatie”. El a mai aratat ca de la 1 aprilie nu va fi nicio crestere a energiei electrice si ca la 1 iulie va fi o dereglementare cu 10%, „dar avand in vedere pretul bun al energiei electrice, a faptului ca producatorii de energie electrica sunt intr-o situatie favorabila, sezonul bun al Hidroelectrica, care va asigura intr-o buna masura consumul din sectorul casnic, nu se are in vedere nicio crestere”.
Intrebat daca vor putea fi scaderi ale pretului energiei, daca pretul pe bursa este in continuare scazut, Havrilet a spus: „Exista si aceasta posibilitate ca de la 1 iulie sau 1 octombrie sa revedem taxele daca exista posibilitatea in sensul scaderii”.
In legatura cu marii consumatori industriali care cer o blocare a cresterii pretului la gazele naturale, Havrilet a aratat ca aceste companii actioneaza in sectorul liber al pietei gazelor naturale, „acolo unde preturile se formeaza prin negociere directa, iar cresterea etapizata a pretului la gazele naturale se refera doar la piata reglementata”.
„Este o piata in care exista circa 15% din consumatorii noncasnici. Acesti consumatori vor avea o crestere de pret cu 5% la 1 aprilie, dar au posibilitatea ca, in 3 saptamani, sa-si schimbe furnizorul si sa aleaga un pret mai bun”, a mai spus el. „Eu consider ca in piata libera pe care opereaza marii consumatori vor fi preturi sub cele din calendarul pentru piata reglementata”, a adaugat Havrilet.
Intrebat in legatura cu certificatele verzi, Havrilet a precizat ca pentru certificatele verzi plata va fi similara cu cea de anul trecut sau mai scazuta cu 2-3%, adaugand ca cota prezentata Ministerului Energiei este de 11,1% si este egala cu cea de anul trecut. „La consumatorul final nu va creste si din estimarile noastre ar trebui sa scada cu un procent mic, dar sa scada”, a mai spus el.
Sursa: Mediafax