În această perioadă, Ansamblul folcloric „Mugurelul” din cadrul Clubul Elevilor Sighetu Marmaţiei se află la Nowy Sącz – Poloni unde se desfăşoară cea de-a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Montan pentru Copii „Sărbătoarea copiilor munților”.
Timp de 7 zile, 500 de copii cu vârste între 7 și 14 ani, membri în ansambluri folclorice din diverse regiuni montane din lume, petrec timp împreună cu gazdele din Polonia, intră în contact cu diferite culturi și obiceiuri, învață prin joc, pregătesc spectacole și concerte, merg în excursii.
România este reprezentată de sighetenii noştri, care au susținut deja primele spectacole.
Copiii din „Mugurelul” au prezentat jocuri pentru copii caracteristice Maramureșului, precum și o suită de dansuri și cântece din zonă, în acompaniamentul a 4 viori, a unei tobe și a unui instrument specific regiunii, zongora.