Statele Unite si Filipinele au lansat luni manevre vaste de antrenament, dupa cateva zile de la vizita in aceasta tara insulara a lui Barack Obama, in cursul careia presedintele american a reafirmat sustinerea fata de acest aliat in fata ambitiilor teritoriale ale Chinei. Cele zece zile de exercitii vizeaza sa raspunda provocarilor lansate de catre vecini „agresivi” ai Manilei, a justificat ministrul filipinez de Externe Albert del Rosario, fara sa numeasca China.
„Tensiunile in regiunea Asia-Pacific s-au intensificat in ultimii ani, din cauza revendicarilor expansioniste maritime si teritoriale”, a subliniat el.
Numite „Balikatan” (Umar la umar), exercitiile americano-filipineze mobilizeaza peste 6.000 de militari.
Statele Unite, care au transformat Asia in prioritatea lor geostrategica, au vizat din nou Beijingul, semnand saptamana trecuta un acord de aparare consolidata cu Manila, care permite o prezenta sporita a unor militari si unor materiale americane in Filipine.
China revendica aproape intreaga Mare a Chinei de Sud, o intersectie a rutelor maritime vitale pentru comertul mondial si o rezerva potentiala de petrol, gaze naturale si halieutice. In afara de Filipine, Vietnamul, Taiwanul, Malaysia si Brunei au diferende teritoriale maritime cu Beijingul.
Sursa: Mediafax