Asociația Întreprinzătorilor Maramureș a confirmat angajamentul și dorința antreprenorilor regionali de a contribui la schimbare și inovare, în cadrul celui de-al doilea eveniment de informare privind oportunitățile de finanțare în parcurile de specializare inteligentă. Evenimentul, desfășurat în Baia Mare și organizat de Consiliul Județean Maramureș în colaborare cu Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, Parcuri Industriale Maramureș S.A., Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest și Camera de Comerț și Industrie Maramureș,, a adunat 150 de antreprenori determinați să exploreze perspectivele de creștere și dezvoltare în regiune.
Interesul manifestat pentru oportunitățile oferite în cele 7 parcuri industriale dezvoltate în Maramureș – Baia Sprie, Fărcașa, Șomcuta Mare, Mireșu Mare, Târgu Lăpuș, Bogdan Vodă și Giulești – reflectă dorința antreprenorilor de a susține dezvoltarea economică regională.
Un aspect deosebit de îmbucurător dezvăluit în cadrul dezbaterii a fost planul de a inaugura un campus pentru învățământ dual în orașul Baia Sprie în acest an. Această inițiativă va oferi tinerilor din Maramureș oportunitatea de a se pregăti în meseriile cerute de companiile din parcurile de specializare inteligentă.
Asociația Întreprinzătorilor Maramureș își exprimă aprecierea și recunoștința față de toți cei care au participat la eveniment.