Anuala Artelor, evenimentul major al breslei artiştilor plastici profesioniști băimăreni, reuneşte şi în acest an, pe simezele Galeriei Hollósy din Colonia Pictorilor Baia Mare, creațiile realizate în ultimul an în domeniul artelor plastice şi decorative.
Această ediție are ca şi invitați 11 colegi, artişti plastici profesionişti din Centrul Universitar Iaşi, care ne onorează prezentând 25 de lucrări de artă (pictură, sculptură, fotografie).
Alături de aceştia, în număr de 64, artiştii plastici, membri ai Filialei Baia Mare a UAPR, reunesc în expoziţie un număr de 105 lucrări de artă.
„Vă invităm cu drag la vernisajul expoziţiei Anuala Artelor 2019 care va avea loc la Colonia Pictorilor Baia Mare, sâmbătă, 28 septembrie 2019, ora 17.00, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul Sărbătorii Castanelor”, spun organizatorii.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 28 septembrie – 24 octombrie 2019.