În Anul Centenarului cei care debutează în cariera de poliţist, fiind o promoţie specială, au parte de o primire specială la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş. Ceremonia organizată azi, 5 noiembrie, a reunit trei generaţii.
„Am constituit un arc temporal, în centrul căruia se află cei 23 de agenţi debutanţi, care pornesc azi la drum cu speranţa că vor reuşi să continue drumul performanţei, încadraţi de persoane care au făcut cinste poliţiei şi de aspiranţii la o carieră în instituţia noastră”, a precizat şeful inspectoratului, comisar şef de poliţie Liviu Constantin Grozavu.
Pentru că întoarcerea spre valorile care ne-au consacrat este o misiune obligatorie, la ceremonia de azi a fost invitat şi domnul colonel în rezervă Pampa Grigore, model pentru o carieră de succes. Un alt invitat de onoare a fost Gabriel Rotărescu, elev al Colegiului Mihai Eminescu din Baia Mare, care îşi doreşte o carieră în poliţie.
Conducerea inspectoratului i-a felicitat pe noii colegi pentru temeinicia şi seriozitatea cu care s-au pregătit, cu atât mai mult cu cât printre aceştia se numără şi agentul de poliţie Cucu Ioan, care a absolvit pe locul al doilea Şcoala de Agenţi Septimiu Mureşan Cluj Napoca. Precizăm că toţi absolvenţii au avut posibilitatea de a alege judeţul Maramureş datorită mediilor mari de absolvire, cea mai mică fiind 9.23.
Colonel în rezervă Pampa Grigore a subliniat importanţa camaraderiei, a dezvoltării încrederii reciproce şi a spiritului de echipă, pentru că în această breaslă „ performanţa nu se poate obţine de unul singur.” Copleşit de emoţii, Gabriel Rotărescu şi-a exprimat bucuria că a avut prilejul să participe la ceremonia de azi, şi că a făcut astfel un prim pas spre îndeplinirea visului de a ajunge în rândurile oamenilor legii.
Pentru că debutul în carieră rămâne un moment de referinţă în viaţa fiecărui om, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor, comisar şef de poliţie Marius Velea, a dorit să marcheze acest moment, oferindu-le în semn de bun venit câte o plachetă.
În încheierea ceremoniei, conducerea inspectoratului i-a asigurat pe agenţii de poliţie de tot sprijinl de care au nevoie pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile ce le revin şi le-a urat mult succes în carieră!