Autoritatea finanţatoare Municipiul Baia Mare, cu sediul în Baia Mare, str. Gheorghe Şincai nr. 37, judeţul Maramureş, telefon: 0262-211.001, fax: 0262-212.332, e-mail: primar@baiamare.ro, site web: www.baiamare.ro, face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă pentru anul de execuţie financiară 2018, sesiunea a doua, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Finanţările nerambursabile se acordă, conform bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2018, aprobat prin H.C.L. nr. 50/2018, rectificat prin H.C.L. nr. 365/2018 și H.C.L. nr. 420/2018 privind aprobarea suplimentării Programului anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Baia Mare, pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniile cultură, tineret şi sport, sesiunea a doua, pentru anul 2018, suma totală în valoare de 750.000 lei fiind defalcată pe domenii astfel:
– programe/proiecte culturale 250.000 lei;
– programe/proiecte de/pentru tineret 250.000 lei;
– programe/proiecte sportive 250.000 lei.
Documentaţiile se vor depune începând cu data de 20.08.2018, data limită de depunere fiind 03.09.2018, ora:15:00.
Autoritatea finanţatoare Municipiul Baia Mare reduce termenul de depunere a solicitărilor pentru cele trei domenii, de la 30 de zile la 15 zile. Motivaţia reducerii termenului este următoarea: anul acesta Municipiul Baia Mare a câştigat titlul de „Capitala Tineretului din România 2 mai 2018 – 1 mai 2019” şi ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri de la 1918, iar o parte din acţiunile, evenimentele din cadrul acestor mari proiecte sunt deja în derulare. Dorim ca procedura să se finalizeze în cel mai scurt timp posibil pentru ca asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile de/pentru tineret şi cele culturale să reuşească organizarea cât mai multor acţiuni/activităţi în acest an.
De asemenea, competiţiile sportive sunt în derulare şi cluburile sportive au nevoie de finanţare pentru a putea participa la compeţiile la care s-au înscris sau pentru a putea să se înscrie la o serie de concursuri care se organizează.
Informaţii privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute în “Ghidul solicitanţilor” pentru fiecare domeniu în parte. Acestea se pot obţine de la Municipiul Baia Mare, Serviciul Finanţări Locale, str. Gh. Şincai nr. 37, tel. 0372 – 624.142 sau de pe site-ul instituţiei www.baiamare.ro.
Criteriile pe baza cărora se atribuie contractele de finanţare nerambursabilă sunt următoarele:
– documentaţia care însoţeşte cererea de finanţare nerambursabilă conţine toate elementele solicitate şi a fost depusă în termenul menţionat în anunţul de participare;
– proiectele sunt din domeniul sportiv;
– există o succesiune logică a activităţilor prin care proiectul va atinge obiectivul ales;
– solicitantul a respectat obligaţiile asumate prin contracte de finanţare nerambursabilă anterioare.
– documentaţia care însoţeşte cererea conţine toate elementele prevăzute la procedura de solicitare a finanţării;
– programele/proiectele/acţiunile sunt din domeniul de/pentru tineret în conformitate cu statutul/actele normative care reglementează activitatea solicitantului şi se încadrează în obiectivul specific aprobat prin H.C.L. nr. 130/2018 şi în cel puţin unul dintre obiectivele generale;
– există o succesiune logică a activităţilor prin care programul/proiectul de/pentru tineret va atinge obiectivul ales;
– programele/proiectele de/pentru tineret sunt altele decât obligaţiile ori programele minimale pentru activităţile organizate de Consiliul Local;
– justificarea programului/proiectului de/pentru tineret (oportunitatea) în raport cu necesităţile şi priorităţile municipiului Baia Mare;
– capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului, dovedită prin documentele care însoţesc Formularul de Solicitare a finanţării nerambursabile.
– documentaţia care însoţeşte cererea conţine toate elementele prevăzute la procedura de solicitare a finanţării, după expirarea celor 48 de ore de la solicitarea autorităţii finanţatoare de completare a documentelor lipsă – dacă este cazul;
– programele/proiectele/acţiunile sunt din domeniul cultural în conformitate cu statutul/actele normative care reglementează activitatea solicitantului şi se încadrează în obiectivul specific aprobat prin H.C.L. nr. 130/2018 şi în cel puţin unul dintre obiectivele generale;
– există o succesiune logică a activităţilor prin care programul/proiectul cultural va atinge obiectivul ales;
– programele/proiectele/acţiunile culturale sunt altele decât obligaţiile ori programele minimale pentru activităţile organizate de Municipiul Baia Mare sau instituţiile culturale din subordine;
– justificarea programului/proiectului cultural (oportunitatea) în raport cu necesităţile şi priorităţile Municipiului Baia Mare;
– capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului, dovedită prin documentele care însoţesc Formularul de solicitare a finanţării nerambursabile.
Solicitanţii vor depune documentaţia prevăzută în “Ghidul solicitanţilor” la Biroul Relații cu Publicul situat la parterul Primăriei Municipiului Baia Mare, str. Gheorghe Şincai nr. 37.
Selecţia şi evaluarea proiectelor depuse în vederea finanţării nerambursabile se va face de către comisiile de evaluare în perioada 06.09.2018 – 05.10.2018, lista finală a beneficiarilor finanţării nerambursabile urmând a fi aprobată prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare.”
Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 144/09.08.2018.