În scopul asigurării protecției consumatorilor precum și în vederea conștientizării consumatorilor asupra riscului pentru sănătatea publică care decurge din consumarea unor alimente obținute în condiții necunoscute, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș prin personalul său va derula controale tematice în următoarele obiective ce funcționează pe raza județului Maramureș:
- târguri și piețe;
- unități de sacrificare a animalelor ( abatoare) și unități de procesare a cărnii;
- centre de ambalare a ouălor;
- unități de colectare și prelucrare a laptelui;
- unități de comercializare en-gros și en-detail a produselor alimentare și a băuturilor;
- laboratoare de cofetărie/patiserie;
- pensiuni agroturistice ce cazează turiști în perioada Sărbătorilor Pascale.
În ceea ce privește sacrificarea mieilor/iezilor pentru consum familial: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Județeană permite în cazuri excepționale, organizarea unor locații în condițiile legii cu amenajare și funcționare temporară. Autorizarea unor astfel de locații se va face numai în cazul în care există solicitări scrise din partea Prefecturii, Primăriei, Asociației crescătorilor de ovine. Oportunitatea amenajării unor astfel de locații trebuie să fie motivată de :
- obiceiuri/tradiții de a-și alege mielul/iedul viu și al sacrifica;
- distanța mare față de abatoarele autorizate pentru această activitate;
- numărul mare de miei/iezi sacrificați în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.
Responsabilitatea amenajării și funcționării unui punct de sacrificare a mieilor/iezilor aparține exclusiv solicitanților și trebuie respectate:
- condițiile de igienă a produselor alimentare stabilite de Regulamentul 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului;
- normele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală stabilite de Regulamentul 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului;
- normele privind protecția animalelor în momentul sacrificării/uciderii (Regulamentul 1099/2009 al Parlamentului European și al Consiliului);
- normele privind subprodusele care nu sunt destinate consumului uman (Regulamemtul 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului);
- normele privind prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme de encefalopatie spongiformă (Regulamentul 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului);
- normele privind bunăstarea animalelor pe durata transportului și comercializării acestora (Regulamentul 1/2005 al Parlamentului European și al Consiliului și Ordinul al președintelui ANSVSA nr. 45/2010, actualizat).
Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș din Baia Mare, str. Vasile Alecsandri, nr. 66.
Pe raza municipiilor/orașelor în care Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș are organizate Circumscripții Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Se va asigura program de activitate și în zilele nelucrătoare, după un orar afișat la sediile acestora.