Angelina Jolie şi Brad Pitt, unul dintre cele mai celebre cupluri din lume, care au o relatie de sapte ani si au impreuna sase copii, s-au logodit, data nuntii urmand sa fie stabilita ulterior, potrivit purtatorului de cuvant al actorului.
De-a lungul anilor, au existat mai multe zvonuri privind casatoria celor doua staruri, cei doi dezmintind de fiecare data si chiar spunand ca se vor casatori numai daca de acest privilegiu vor putea beneficia si persoanele cu orientare homosexuala.
Vineri, insa, purtatorul de cuvant al lui Brad Pitt a confirmat logodna celor doi, dupa ce Jolie a fost fotografiata in Los Angeles purtand un diamant urias pe degetul inelar pe care de obicei se poarta inelele de logodna.
„Da, confirm. Este o promisiune pentru viitor, iar copiii lor sunt foarte fericiti. Nu a fost inca stabilita o data”, a spus Cynthia Pett-Dante, purtator de cuvant al actorului.
Pitt, in varsta de 48 de ani, si Jolie, in varsta de 36 de ani – botezati de presa Brangelina – au impreuna sase copii, trei adoptati – Maddox, nascut in august 2001, in Cambodgia, Zahara, nascuta in ianuarie 2005, in Etiopia, si Pax, nascut in noiembrie 2003, in Vietnam – si trei biologici, Shiloh, nascuta in mai 2006, si gemenii Knox si Vivienne, nascuti in iulie 2008.
Starul filmului „Moneyball” declarase la inceputul acestui an ca, la presiunile copiilor, au luat in considerare casatoria.
„Cred ca aceasta casatorie inseamna din ce in ce mai mult pentru copiii nostri. Am facut aceasta declaratie, mai demult, ca nu o vom face pana ce toata lumea o va putea face (referindu-se la persoanele homosexuale, n.r.). Dar nu cred ca ne vom putea sustrage„, a spus Pitt, intr-un interviu acordat in ianuarie publicatiei The Hollywood Reporter.
Bijutierul Robert Procop a declarat, vineri, ca el a realizat inelul de logodna pentru Jolie, in colaborare cu Pitt, si ca a lucrat la acesta peste un an. Inelul include un diamant dreptunghiular alungit, taiat pentru a se potrivi degetelor lungi si subtiri ale actritei, si este montat intr-o „galaxie” de mici pietre pretioase.
Jolie l-a purtat pentru prima data in public miercuri, la o vizionare privata organizata la Muzeul de arta din Los Angeles, unde a participat alaturi de Pitt si de fiul lor Pax.
Sursa: Mediafax