Mai multi baimareni si-au manifestat nemultumirea fata de calitatea apei potabile furnizata de catre societatea Vital in ultimele zile. Capac le-a pus seara de joi, 3 octombrie, cand la robinetele lor a curs o apa de o culoare cafenie, care putea sa taie setea pana si unui om ratacit prin desert. Situatia nu a fost punctuala, pentru ca reclamatii privind calitatea apei potabile din Baia Mare am primit la redactia eMaramures.ro atat de la locatari din cartierul Sasar, cat si din zona centrala a orasului, iar, pentru a-si proba spusele, cititorii ziarului au trimis si fotografii cu ceea ce oficialii Vital numesc apa potabila. Imaginile transmise pe mail de cititorii eMaramures.ro sunt graitoare.
Baimarenii au precizat ca furnizorul de apa potabila se comporta abuziv. ”E vorba de servicii publice, iar intr-un stat civilizat se obisnuieste ca clientii sa fie anuntati de eventualele probleme care pot sa intervina. In cazul nostru nu s-a intamplat asa ceva. E bataie de joc, pentru ca sunt servicii pentru care platim si de care nu beneficiem la standardele impuse. Nu e suficient doar sa primim apa non-stop, mai trebuie si ca aceasta sa fie de calitate”, a precizat un client al Vital Baia Mare. Acesta a intrebat, mai mult in gluma, daca va primi reducere la factura pe luna viitoare in cazul in care va proba angajatilor societatii, cu un borcans plin cu ”apa potabila de kakao”, calitatea serviciilor furnizate.
O alta reclamatie a venit din partea unei familii cu doi copii mici, din care unul de numai cateva luni. ”Trebuie sa ii facem ceai copilului, insa nu indraznim. Ne temem ca am putea sa ne imbolnavim copilul. Este revoltator”, a exclamat tatal, care a spus ca nu crede ca vreun oficial al Vital ar indrazni sa bea continutul unui pahar cu apa furnizata in cursul serii precedente. El a adaugat ca initial a crezut ca este vorba de o defectiune intervenita la reteaua de apa potabila din zona in care locuieste, dar ca apoi a stat de vorba cu prieteni din alte doua cartiere ale orasului (Garii si Centrul Nou), care i-au spus ca si la robinetele lor curge tot apa de culoarea ruginii.
eMaramures.ro a incercat sa afle punctul de vedere al societatii Vital in legatura cu reclamatiile primite pe mail-ul redactiei, insa nimeni din conducere nu a fost de gasit, iar ceilalti functionari au precizat ca nu au informatii. Nu este pentru prima oara, si cu cu siguranta nu va fi nici pentru ultima cand cetatenii din Baia Mare reclama calitatea apei potabile.
Intelegere din partea baimarenilor a fost suficienta, pentru ca locuitorii urbei nu s-au revoltatat la majorarile sucesive ale pretului la metrul cub de apa – care a ajuns la 1,47 de lei, si au tot trecut cu vederea desele probleme intervenite de la demararea lucrarilor la modernizarea statiei de apa si retelei. Vital nu le-a spus insa nici macar ”pardon“.
Sursa: Meda Muntean
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult