A fost un weekend agitat în Țara Lăpușului, cu siguranță! Pentru că lăpușenilor pare că le place distracția, două cluburi de noapte au o ofertă tentantă pentru petrecere și distracție. În weekend ambele au fost verificate. Petrecerile au fost oprite și de aici la o mulțime de povești și păreri a fost doar un pas.
Sâmbătă a fost chiar ziua de deschidere unui nou club în zonă. E vorba de Club Diamond. Petrecerea de la deschiderea oficială a fost întreruptă, s-au dat amenzi, iar supărarea unora care voiau să se distreze, dar n-au mai avut ocazia, a fost elementul cel mai trist.
Clubul Diamond a anunțat faptul că party-urile continuă, nespecificând nici măcar o secundă de neregulile constatate de polițiștii care au descins sâmbătă seara.
Am contactat-o pe administratoarea clubului însă singurul răspuns primit a fost: Părerea mea nu este tocmai una buna, va dați seama. Dar nu pot sa acuz.
Astfel, am solicitat un punct de vedere IPJ-ului.
„În noaptea de 05 spre 06 noiembrie, polițiștii din Târgu Lăpuș, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, luptătorii S.A.S. și Grupa Canină a I.P.J. Maramureș au desfășurat o acțiune având ca obiect principal, prevenirea și combaterea faptelor ilicite ce se comit în interiorul și zona unităților de alimentație publică, verificarea respectării legislației rutiere de către participanții la traficul rutier și asigurarea climatului de ordine și liniște publică.
Astfel, au fost aplicat 18 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea unor fapte prevăzute de O.U.G. 195/2002, O.G. nr. 28 din 1999, Legea 61 din 1991 și H.G. 301 din 2012, în valoare totală de 65.770 de lei. Ca măsuri complementare au fost reținute două premise de conducere și a fost confiscată suma de 7.049 de lei.” – s-a arătat în informarea IPJ Maramureș.
În timp ce, un alt club din zonă a dorit să-ți informeze clienții și ne-a trimis un mesaj pe care-l redăm întru-totul:
„Buna seara! Apreciem si susținem activitatea dumneavoastră jurnalistica, de aceea vă transmitem materialul de mai jos.
TÂRGU LĂPUȘ – BĂTAIE SI BĂTĂLII ÎN JURUL UNOR INTERESE POSIBIL OBSCURE…
Se vehiculează nume de angajați ai statului în conflict de interese.
Deși o zonă aparent liniștită, Țara Lăpușului este în acest moment tărâmul unor dispute pentru întâietatea de interese economice, iar victime colaterale cad tineri inocenți situați involuntar de-o parte si de alta a baricadei – de-o parte tineri antreprenori, iar de cealaltă parte tineri care caută distracția, socializarea si relaxarea pur si simplu…
Ineditul apare în momentul în care la modul cel mai cinic, persoane angajate în instituții ale statului, dar și cu posibile implicații în activități economice concurente înțeleg să-și folosească funcțiile publice, influența prin prisma party-urilor celor tineri pentru tranșarea unor ambiții și interese personale și financiare.
Mai mult decât atât, cad pradă dezinformării și manipulării, nu doar colegii de bună credință ai “băieților descurcăreți” cu salariu la stat si cu business in acest domeniu, ci chiar și unele instituții de stat, ori redacții de presă care, fără o documentare prealabilă “mușcă” senzaționalul, ba chiar mai mult îl distribuie nefiltrat.
Noi, CLUB BLAZE, posibile victime ale acestui scandal iscat in mediul online… dar și offline, dorim să venim cu o poziție în fața dumneavoastră, a clienților care ne-ați trecut ori ne veți trece pragul, din dorința de a crea transparență și de a vă convinge că noi suntem aceiași si mereu cu brațele deschise pentru voi, indiferent de încercările care au trecut sau care vor trece peste noi, “BLAZERII”.
În data de 09.10.2022, puțin după miezul nopții, în toiul petrecerii am fost supuși unui control care viza modul de desfășurare a activității de comerț în cadrul clubului, ocazie cu care distracția s-a întrerupt, fapt pentru care, desi nu a ținut de noi, ne cerem scuze pentru inconvenient.
În urma controlului s-a constatat o neregulă datorată unei erori umane.
De fapt, s-a constatat că în sertarul casei de marcat s-a aflat o sumă de bani cuprinsă între 1000-1900 lei constituită din bancnote de 1-5 și 10 lei, bani puși in sertar înainte de începerea programului cu scopul de a facilita restituirea de rest clienților pe parcursul serii. Suma a fost reținută de organele de control, conform legii. Cu ocazia controlului s-a aplicat și o sancțiune contravențională pe care o considerăm disproporționată în raport cu gravitatea neregulilor constatate. În consecință, am atacat în instanță procesul verbal de contravenție, deoarece considerăm că eroarea în cauză nu constituie un real pericol social, ne-o asumăm și ne vom supune deciziei instanței de judecată.
Trei săptămâni mai târziu, în data de 06.11.2022, “BLAZERII” au reintrat în lumina reflectoarelor. În incinta clubului și-au făcut apariția, din nou, organele de control, de această dată în număr mai mare, controlându-se aceleași lucruri ca și în data de 09.10.2022, dar de această dată nu s-a constatat nicio neregulă privind partea economico-financiară a activității clubului, ocazie cu care s-a întocmit un proces verbal cu cele mai sus menționate, fără a se aplica vreo sancțiune în acest sens.
Am fost în topul controalelor și sancțiunilor din Țara Lăpușului, nu am pus niciun moment la îndoială imparțialitatea organelor de control, așadar nu permitem nimănui să ne acuze de eventuale “regii” în ce privește anihilarea asa-zisei “concurențe” și considerăm că organele de control știu mai bine decât oricare dintre noi cum să-și facă treaba, totodată suntem conștienți că gura lumii nu o poate opri nimeni, niciodată…
De asemenea, ne cerem scuze public tuturor celor implicați în această poveste dacă voit ori nevoit, pe fondul emoțiilor și a stresului, persoane din STAFF-ul BLAZE au adoptat o atitudine nepotrivită față de factorii implicați direct sau indirect în acest scenariu.
Totuși… parcă de undeva din adâncul sufletului ne vine periodic întrebarea:
“Oare suntem singurii?”
Nu-i nimic. Ridicăm capul, descrețim frunțile și continuăm împreună așa cum v-am obișnuit.
Mereu împreună, la bine si la greu… BLAZE!!!”
Trageți singuri concluziile!