Aproximativ 200 de actori si regizori, inclusiv Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger si Seth Rogen, au semnat o petitie impotriva miscarii Hamas, spunand ca nu ar trebui sa i se permita sa lanseze rachete asupra oraselor israeliene si nici sa isi tina poporul ostatic, informeaza variety.com
Grupul activist pro-Israel Creative Community for Peace a facut publica o lista cu numele a aproximativ 200 de staruri de la Hollywood, printre care se numara si actorul Kelsey Grammer, regizorii Ryan Kavanaugh si Sherry Lansing, precum si producatorul Aaron Sorkin, care au semnat o petitie in care critica „ideologiile de ura si genocid” ale gruparii Hamas.
Printre semnatarii petitiei se numara si actorii Sarah Silverman, Minnie Driver, Mayim Bialik, Josh Charles, Tony Goldwyn si Roseanne Barr, vedeta de televiziune Bill Maher, regizorii Ivan Reitman si William Friedkin, realizatorii de show-uri Diane English si Doug Ellin, precum si producatorii Avi Arad si Scooter Braun.
Documentul arata ca gruparii „Hamas nu i se poate permite sa lanseze rachete asupra oraselor israeliene si nici sa isi tina poporul ostatic”.
„Spitalele sunt pentru a vindeca, nu pentru a ascunde arme. Scolile sunt pentru a invata, nu pentru a lansa rachete. Copiii sunt speranta noastra, nu scuturile noastre umane”, se mai arata in petitia citata. Aceasta petitie vine in urma declaratiilor pro-Israel ale lui Jon Voight, care i-a criticat pe actorii Penelope Cruz si Javier Bardem – care au denuntat intr-o scrisoare deschisa incursiunea armata a Israelului in Fasia Gaza, calificand-o drept „genocid”-, starul american spunand despre cei doi ca sunt „ignoranti” in ceea ce priveste istoria Israelului si antisemiti.
Mai multe personalitati spaniole, printre care actorii Penelope Cruz, Javier Bardem si regizorul Pedro Almodovar, au denuntat, intr-o scrisoare deschisa, incursiunea armata a Israelului in Fasia Gaza, descriind aceasta actiune ca fiind „un genocid”. Mai mult decat atat, acestia au lansat un apel catre Uniunea Europeana pentru „a condamna atentatele terestre, maritime si aeriene impotriva civilizatiei palestiniene din Fasia Gaza”.
Totusi, Javier Bardem a declarat ca el si sotia sa nu sunt antisemiti si ca au fost intelesi gresit. „Semnatura mea a fost doar o pledoarie pentru pace”, a spus Bardem intr-o declaratie de presa. „Distrugerile si ura genereaza doar mai multa ura si mai multe distrugeri”, a mai spus acesta, care a explicat ca a criticat raspunsul militar al Israelului in Gaza si nu pe israelieni, fata de care are un mare respect si simte o profunda compasiune.
Cel putin 2.100 de persoane au murit, in Fasia Gaza, incepand din 8 iulie, cand Israelul a lansat operatiuni militare dupa asasinarea a trei adolescenti israelieni de catre membri ai gruparii Hamas si pe fondul atacurilor cu rachete. Israelul va continua operatiunile militare impotriva miscarii Hamas „cat va fi necesar”, pana la restabilirea securitatii, a anuntat premierul Benjamin Netanyahu, citat de AFP.
M
Sursa: Mediafax