Confederatia „Cartel Alfa” a facut apel la toti bugetarii sa opreasca voluntar lucrul in toate sectoarele si solicita Guvernului sa-si respecte obligatiile catre angajati, sa decida de urgenta plata stimulentelor salariale si sa renunte la masura reducerii salariilor cu 25%.
Confederatia Nationala Sindicala Cartel Alfa a lansat un apel la solidaritate prin intreruperea voluntara a lucrului in toate sectoarele bugetare. „Este momentul sa dovedim spirit de solidaritate cu colegii nostri din finante, la fel ca si pentru toti colegii din sectorul bugetar care au decis sa protesteze nu numai pentru neplata stimulentelor financiare, ci si pentru reducerea cu 25% a salariilor”, a comunicat Cartel Alfa.
Reprezentantii „Cartel Alfa” sustin ca intreruperea voluntara a lucrului este o forma legala de lupta pentru respectarea tuturor drepturilor in Romania. „Fiecare cetatean trebuie sa fie solidar cu aceasta lupta, trebuie sa rejectam tendintele de manipulare a unor persoane cumparate de actuala putere”, au spus liderii „Cartel Alfa”.
Sindicalistii din „Cartel Alfa” sustin revendicarile salariatilor din Ministerul de Finante si ANAF, care si-au declarat nemultumirea fata de faptul ca li s-au redus drastic veniturile, in unele cazuri chiar cu 70%, prin reducerea salariilor si prin neacordarea stimulentelor financiare de doua luni (desi acestea nu sunt bugetate).
Salariatii au protestat prin intreruperea voluntara a lucrului, o solutie de criza generata de situatia de criza care se accentueaza cu trecerea timpului. Protestul lucratorilor este raspunsul la atitudinea Guvernului care refuza sa-si asume masuri si solutii de relansare economica generate prin dialog social, se mai arata in comunciat.
„Guvernul ii ataca direct pe salariatii din Romania, iar actualul Cabinet dovedeste ca pur si simplu nu-i pasa de legile in vigoare pe care le schimba sau aplica dupa bunul plac al unor conducatori vremelnici. Guvernul dovedeste ca nu-i pasa de situatia dramatica a cetatenilor Romaniei pe care este gata sa ii sacrifice fara remuscari!”, mai sustin reprezentantii „Cartel Alfa”.
Sindicalistii cer Guvernului sa-si respecte obligatiile catre angajati, sa decida de urgenta plata stimulentelor salariale si sa renunte la masura reducerii salariilor cu 25%.
Sursa: Mediafax