O greva mondiala a foamei ar putea avea loc, daca apelul la populatia lumii facut de directorul general al ONU pentru Alimentatie si Agricultura, Jacques Diouf, va avea efect. Acesta a indemnat oamenii sa i se alature intr-o greva a foamei simbolica, in semn de protest fata de existenta a peste 1 miliard de persoane care sufera de foame in lume.
El si-a exprimat speranta ca un astfel de gest va incuraja mai multe actiuni din partea liderilor lumii care vor participa la un summit de trei zile consacrat alimentatiei, la sediul FAO, incepand de lunea viitoare. Seful agentiei ONU a spus ca isi va incepe greva de 24 de ore sambata dimineata, 14 noiembrie. De asemenea, s-a lansat o petitie online cu scopul eliminarii foametei globale.
Sursa: I.O.