Aproape trei sute de personalități din spațiul public românesc semnează o Scrisoare deschisă către politicieni prin care fac un APEL pentru normalitate.
„Cerem reîntoarcerea la democraţie!
De un an şi jumătate, printr-o succesiune de strări de urgenţă şi de alertă, democraţia a fost abolită. Iar Constituţia e o formă fără conţinut.
De un an şi jumătate, viaţa ne-a fost şi ne este periclitată de terorismul medical şi al mass-media, care infuzează frica în societate din cauza unui virus cu o periculozitate medie, în mod nejustificat, isteric.
De un an şi jumătate ne este refuzată normalitatea, pe baza unor presupuneri nefundamentate ştiinţific.
De un an şi jumătate vieţuim, nu trăim.
Insistenţa asupra vaccinării, fără să se ia în calcul formele de tratament ale Covid-19, dă de gândit. E ca şi cum cineva ar vrea să-ţi facă bine cu forţa. Dar când ştiţi că statul ne-a vrut binele prin orice mijloace?
De un an şi jumătate suntem minţiţi sistematic.
De un an şi jumătate, economia este în cădere. Şi costurile le plătim toţi.
Este cazul să ne reîntoarcem la ce am fost, cu luciditate. Să ne recâştigăm vieţile. Să ne ducem existenţele ca şi când virusul n-ar exista, cu precauţii, dar fără o teamă exacerbată.
Semnatarii acestui apel solicită revenirea la statul de drept ale cărui minusuri şi plusuri le cunoaştem, însă sunt singurele care delimitează democratic viaţa socială. Cerem să se termine cu regimul stărilor de excepţie.”