Ioan Covaci este din Vișeu de Sus, are 46 ani şi în urmă cu cinci ani a fost diagnosticat cu scleroză laterală primară, tetrapareză spastică. Această boală slăbește progresiv toți mușchii din corp, începând cu muchii din picioare, apoi mușchii de la mâini și în final cei de la față.
Vişeuanul are nevoie de transplant medular, costurile operaţiei ridicându-se la suma de 25.396 euro. Tratamentul se va efectua la Beike Biotechnology, Thailanda. Pentru ajutorarea sa Asociaţia Speranţa pentru România a iniţiat o campanie umanitară,
Mai jos povestea lui Ioan Covaci
Până la vârstă de 41 de ani am fost perfect sănătos. Nu am suferit de nici o boală gravă, nu am avut nici un accident și mă bucurăm de viață mea că un om sănătos și normal. La vârstă de 41 de ani, am simțit o slăbiciune în piciorul drept și nu mai puteam să merg, apoi această s-a accentuat și s-a instalat și la piciorul stâng. Am fost la mai mulți medici, la mai multe clinici în diferite țări, unde am fost diagnosticat cu două boli foarte grave, Tetrapareză spastică și Scleroză laterală primară. Amandoua aceste boli au venit că un șoc peste viață mea. Nu mai puteam să mă deplasez singur, nici măcar să merg pe picioarele mele, de acum trebuia să folosesc un cărucior cu roțile. Nu va imaginați ce chin este când te gândești că toată viață o să fi legat de un cărucior. Este un coșmar pe care îl trăiești zi de zi.
Am urmat mai multe tratamente, primite de la diferiți medici, dar fără nici un rezultat. Aceste boli s-au agravat, odată cu trecerea timpului iar la 2 ani de la diagnosticare, boală mi-a afectat și mușchii de la mâini, apoi de la față. În prezent nu îmi pot mișcă decât o mâna, dar foarte greu. Din cauza că boală mi-a afectat și mușchi de la față, nu mai pot vorbi coerent, nu mai pot comunica cu familia mea și îmi este dificil și să mănânc, muchii fiind slăbiți, oricând mă pot îneca.
Fiecare zi pentru mine este un coșmar. Nu pot umblă, nu pot lucra, nu pot vorbi și nu pot mânca.
Mi s-a oferit șansă la vindecare și recuperare, doar printr-un transplant medular, adică de celule stem. În urmă căutărilor mele și a familiei mele, am primit un răspuns pozitiv din partea unei clinici, Clinică Beike Internațional din Thailanda. Doar aici, boală mea poate să se vindece. Din păcate, eu nu îmi permit aceste costuri, sunt foarte mari pentru mine. Apelez la toți oamenii cu bunătate și va rog, ajutați-mă să mă fac sănătos! Ajutați-mă să pot merge și vorbi din nou!
Donații se pot face în conturile bancare de mai jos, deschise la BCR, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania. Denumire: Asoc. Misiunea Speranța pentru România.
CUI: 26044485
BCR (Banca Comercială Română)
ÎN LEI: RO 74 RNCB 001813 82799 00003
ÎN EURO: RO 04 RNCB 0018138279900002
COD SWIFT: RNCBROBU
SUCURSALA: Chișineu Cris, jud. Arad
Raiffeisen Bank
ÎN LEI: RO39 RZBR 0000 0600 1204 2338
ÎN EURO: RO24 RZBR 0000 0600 1218 9757
CODE SWIFT: RZBRROBU
SUCURSALA: Chișineu Cris, jud. Arad
Banca Transilvania
ÎN LEI: RO18BTRLRONCRT0365344401
ÎN EURO: RO65BTRLEURCRT0365344401
COD SWIFT: BTRLRO22
SUCURSALA: Chișineu Cris, jud. Arad
Va rugăm să specificați pentru cine faceți donația!
Numele tuturor donatorilor vor apărea pe pagină DONATORI
Pentru detalii suplimentare va rugăm să ne contactați:
Telefon: 0749.402.098
Email: infosperanta@gmail.com
Nu stă nepăsător, hai să ajutăm!