Salvamontiștii din întreagă țară au fost la datorie în prima zi din anul 2019, pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă , în zonele cu afluență turistică mare și în cabinetele medicale ale bazelor și posturilor Salvamont, primă zi caracterizată printr-un număr foarte mare de turiști pe munte, dar şi un număr îngrijorător de mare de accidente și intervenții.
Astfel, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 71 apeluri de urgență: 15 apeluri Salvamont Alba, 14 apeluri Salvamont Predeal, 8 apeluri Salvamont Sinaia, 7 apeluri Salvamont Bușteni, 6 apeluri Salvamont Gorj, 3 apeluri Salvamont Caraș Severin, 4 apeluri Salvamont Municipiul Brașov, 2 apeluri Salvamont Mureș, 2 apeluri Salvamont Baia Mare, 2 apeluri Salvamont Straja, 2 apeluri Salvamont Bihor, 1 apel Salvamont Harghita, 1 apel Salvamont Bran,1 apel Salvamont Borșa, 1 apel Salvamont Petroșani, 1 apel Salvamont Cavnic și 1 apel Salvamont Sibiu.
S-au primit și 24 apeluri prin care se solicitau informații despre starea pârtiilor,diferite zone montane și trasee turistice.
În aceste zile de vacanță și sărbători de iarnă, recunoscute că vârf de afluență maximă a turiștilor către zona montană, peste 400 de salvamontisti vor rămâne zilnic la datorie pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și în cabinetele medicale ale bazelor și posturilor Salvamont.