Vezi VIDEO
Anunturile despre sfarsitul lumii care apar periodic nu sunt altceva decat “lucruri exagerate”, izvorate din dorinta de senzational sau chiar de castiguri fabuloase, considera mai multi preoti maramureseni. “Previziuni” au existat din cele mai vechi timpuri, iar reprezentantii clerului au aratat ca asemenea profetii o sa mai apara, deoarece sunt inspirate din cartea Apocalipsei care da loc la interpretari.
Numerosi preoti maramureseni au atras atentia ca nimeni nu poate sti cand vine sfarsitul lumii. De altfel, nici in cartea Apocalipsei din Sfanta Scriptura nu exista precizata vreo data a Judecatii de Apoi. Din contra, in aceasta carte se precizeaza ca nici mantuitorul Iisus Hristos nu stie acest amanunt, ci numai Tatal din ceruri.
“La fel cum profetii Vechiului Testament au profetit lucrurile care trebuiau sa se intample si ele au fost implinite in Noul Testament, asa si Apocalipsa e o carte despre viitor, ea da niste semne, niste repere, dar asta nu inseamna ca se poate stabili o data. Mai mult decat atat, insusi Mantuitorul Iisus Hristos, care este Fiul lui Dumnezeu a spus cu cuvintele Lui: despre sfarsitul lumii nu stie nimeni, nici Fiul Tatalui ceresc, ci doar Tatal cel din ceruri stie data si cand se va hotari acest lucru”, a declarat preotul Cristian Stefan.
Consilierul cultural al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului a mai aratat ca oamenii ar trebui sa fie mult mai interesati de sfarsitul propriu si nu de cel al omenirii si sa-si traiasca viata frumos.
“Lucrurile sunt exagerate si sunt si destui oameni naivi care cred aceste lucruri, pentru ca niciodata n-o sa aflam acest lucru, asa cum dorim noi, ci in primul rand noi trebuie sa fim pregatiti pentru sfarsitul nostru propriu. Si atunci daca avem aceasta grija, sfarsitul pamantesc, daca avem aceasta grija nu ne mai preocupa sfarsitul lumii, pentru ca oricum trebuie sa trecem cu totii din lumea aceasta in lumea de dincolo”, a mai spus preotul Cristian Stefan.
Preotii au mai precizat ca sfarsitul lumii nu va veni in 21 decembrie, credinciosii fiind indemnati sa nu fie naivi si sa nu creada in profetii mincinoase.
CITESTE SI:
PREVIZIUNI – SFARSITUL LUMII – Astrologul Vasile Colopelnic sustine ca in 21 decembrie vom intra intr-o alta dimensiune
Sursa: Camelia Tocaci