În această după-masă, pe strada Moldovei din Baia Mare, o fetiță a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia. Din primele informații, fetița a scăpat ca prin minune, fiind stabilizată de echipajul care a ajuns la locul incidentului.
IPJ Maramureș ne-a transmis că poliția va deschide o anchetă pentru a vedea cum s-a produs tragicul eveniment.
Foto: arhivă
Actualizare:
Astăzi, 15 septembrie, la ora 17.12, polițiștii băimăreni au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, pe strada Moldovei din municipiu, o fetiță de aproximativ 2 ani a căzut de pe geamul unei locuințe situată la etajul superior.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat minora de 2 ani și pe mama acesteia, o femeie de 36 de ani din Baia Mare.
Minora a fost transportată la Spitalul Județean Baia Mare în vederea efectuării de investigații medicale.
Polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.