Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma acţiunilor desfăşurate în punctele de frontiera şi în zona de competenţă, cantitatea de 54.950 pachete țigări, în valoare de 620.175 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
În data de 3 iunie 2018, în jurul orei 13.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul PF Sarasău, judeţul Maramureş, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat într-o anexă care aparținea unui imobil, aflat în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări.
La fața locului a fost solicitată o echipă de intervenție care a procedat la cercetarea și supravegherea zonei.
Astfel, s-a constatat faptul că imobilul respectiv este administrat de un cetățean român, iar în anexă au fost descoperite 60 de colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană. Acestea au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 29.980 pachete de țigări, în valoare de 351.000 de lei.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
*În date de 3 iunie a.c. s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, la intervale diferite de timp, trei cetăţeni ucraineni Oleksandr Z., Ivan S. si Vasyl P., cu vârste cuprinse între 27 şi 43 de ani, doi dintre ei conducând câte un automarfar marca Daf, înmatriculat în Ucraina, iar cel de-al treilea un autoturism marca Mazda, înmatriculat în Bulgaria..
În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat controale amănunţite asupra mijloacelor de transport şi persoanelor in cauza.
Astfel, a fost descoperită, ascunsă şi nedeclarată în vederea sustragerii de la controlul vamal, în canistre, în torpedoul şi frigiderul automarfarelor, precum şi într-un spațiu special amenajat în bordul autoturismului, cantitatea de 2.250 de pachete de ţigări marca Ashima şi Rothmans, de provenienţă ucraineană.
În toate cazurile, țigările în valoare totală 3.375 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorii auto au fost sancționaţi contravențional.
Totodată, autoturismul în valoare de 3.450 lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea un spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor.
De asemenea, faţă de cei teri cetăţeni ucraineni s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani.
* În data de 4 iunie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, judeţul Suceava, a fost declanșată o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră au observat, pe raza localității Straja, mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul țării, transportând în spate, colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite.
Pentru reținerea persoanelor în cauză, polițiștii de frontieră au executat şase focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, dar nici de această dată persoanele nu s-au supus somațiilor și profitând de întuneric și terenul împădurit, s-au retras pe teritoriul ucrainean.
Imediat, au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului.
La fața locului, au fost descoperite 13 colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul Sectorului P.F. Brodina, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 19.420 pachete cu ţigări, de diferite mărci.
Și polițiștii de frontieră din cadrul sectorului PF Vicovu de Sus, judeţul Suceava, au tras nouă focuri de avertisment în plan vertical, în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări. În urma acțiunii au fost ridicate în vederea confiscării 3.300 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
În ambele cazuri, întreaga cantitate de ţigări în valoare de peste 265.800 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.