Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat 6.394 pachete țigări, în valoare de aproximativ 75.000 lei, marfă care urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
Joi, 19 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, în cooperare cu lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 21.50, oamenii legi au observat o persoană de sex masculin care se deplasa de la frontiera de stat spre localitatea Straja, transportând un colet voluminos.
Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea bărbatului, care a fost identificat ulterior ca fiind cetățean ucrainean Gheorghe G., în vârstă de 27 de ani.
Imediat au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei, fiind descoperit un colet cu țigări.
S-a luat măsura conducerii bărbatului şi coletului cu țigări la sediul poliției de frontieră unde, în urma inventarieri, s-a constatat că acesta conține 500 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare de 5.850 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetățeanul ucrainean este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă.
Lucrarea penală a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea soluționării legale.
În data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj al poliției de frontieră de la STPF Maramureș a depistat mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interior, pe raza localității de frontieră Crasna Vișeului, jud. Maramureș, colete voluminoase.
Lucrătorii noștri au acționat pentru reținerea bărbaților efectuând somațiile legale prin voce și, deoarece aceștia nu s-au supus, a fost tras un foc de avertisment în plan vertical cu respectare prevederilor legale.
În acel moment, bărbații au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite. Si de aceasta data au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei, fiind descoperite sase colete, care conțineau cantitatea de 2.994 pachete de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare de 35.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului au descoperit în zona de responsabilitate, în apropierea frontierei de stat, sase colete voluminoase ce conțineau țigări provenite din contrabandă.
Baxurile au fost transportate la sediul sectorului, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 2.900 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 34.000 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.