Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că nu se poate spune că situaţia este controlată în ceea ce priveşte răspândirea pandemiei, mai ales în unele zone ale ţării.
”Clar că situaţia nu este sub control”, a afirmat Arafat, precizând că avem lucruri de îmbunătăţit la efectuarea anchetelor epidemiologice.
Întrebat dacă sistemul medical ar putea intra în colaps, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a precizat că, ”fără nicio discuţie”, dacă nu se reduce numărul de cazuri se poate asunge la presiune pe sistem.
Raed Arafat a fost întrebat, joi seară, la Antena 3, dacă situaţia este sub control, în ceea ce priveşte limitarea pandemiei de coronavirus şi a afirmat: ”Situaţia nu putem să spunem că este controlată, mai ales în unele zone ale României. Creşterea cazurilor şi creşterea semnificativă zilnică. Aceste creşteri arată că avem o creştere serioasă, din punct de vedere al răspândirii. Clar că avem o răspândire care, în acest moment, nu este nici în platou, nici în scădere. Deci, dacă este în continuă creştere, clar că situaţia nu este sub control”.
„Criteriul enunțat exemplificativ pentru reintrarea în Stare de Urgență (10.000 de cazuri în 5 zile) ar fi îndeplinit între 1 și 3 august”, a mai transmis Raed Arafat.