În această seară, prin apel la numărul unic de urgență 112, am fost alertați cu privire la producerea unui incendiu de vegetație uscată în zona Runcu, în unitățile administrativ- teritoriale Ocna Șugatag și Desești.
La locul incendiului au fost alocate 5 autospeciale de stingere, autospeciale de prima intervenție și comandă și microbuze, cu un efectiv de 52 de cadre militare ISU Maramureș.
Serviciile voluntare Ocna Șugatag, Giulești și Vadu Izei, personal silvic și personal din cadrul ITPF Sighetu Marmației, IJJ Maramureș și Salvamont Maramureș au fost solicitate să se deplaseze în sprijin.
Incendiul a fost localizat, se manifestă pe o suprafață de circa 70 hectare de vegetație uscată și lăstăriș.