Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a transmis presedintelui Senatului cererea de incuviintare a arestarii preventive a senatorului PSD Catalin Voicu, cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influneta si fals in inscrisuri.
Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a transmis astazi, 10 martie, presedintelui Senatului Romaniei, cererea de incuviintare a arestarii preventive a senatorului Catalin Voicu, formulata de Directia Nationala Anticoruptie (DNA).
DNA a cerut ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, sa sesizeze Parlamentul in vederea incuviintarii arestarii senatorului PSD Catalin Voicu, acuzat de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Potrivit Constitutiei, deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor.
Conform Regulamentului Senatului, cererea de arestare a unui senator se adreseaza de catre ministrul Justitiei presedintelui Senatului, acesta o aduce la cunostinta in sedinta publica, dupa care o trimite Comisiei juridice, raportul comisiei fiind trimis de BP plenului, care hotaraste cu votul secret al majoritatii senatorilor.
Solicitarea privind incuviintarea arestarii senatorului PSD Catalin Voicu s-ar putea afla pe ordinea de zi a sedintei Biroului permanent al Senatului de saptamana viitoare. Senatorul PSD Catalin Voicu a declarat pentru Mediafax ca se considera nevinovat in ceea ce priveste acuzatiile aduse de DNA in solicitarea privind incuviintarea arestarii sale.
Sursa: Mediafax