Un tanar din Baia Mare a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, dupa ce judecatorii Tribunalului Maramures au stabilit ca exista probe suficiente care sa indice ca a ucis in bataie un om fara adapost care i-a facut propuneri indecente mamei sale. Fapta s-a petrecut in data de 17 august, insa victima a decedat dupa fix o luna de la bataia incasata, in spitalul TBC din Baia Mare.
Instanta a dispus arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Karol Gereb, un tanar de 19 ani, fara ocupatie si fara un domiciliu stabil. Acesta este cercetat pentru comiterea infractiunii de loviri si vatamari cauzatoare de moarte.
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures au aratat ca in data de 17 august, in jurul orelor 23.00, auzind de la mama sa ca o persoana fara adapost i-a facut propuneri indecente, s-a deplasat la locul in care boschetarul obisnuia sa innopteze si l-a atacat.
Bataia a avut loc in apropierea imobilului in care functioneaza Centrul de sanatate nr. 2 si Policlinica sportiva din cartierul Sasar. Intai, tanarul se pare ca i-a cerut explicatii barbatului, iar apoi a tabarat asupra lui cu mainile si picioarele. Boschetarul a fost internat pentru ingrijiri in Spitalul TBC, iar in data de 17 septembrie a incetat din viata.
Necropsia a stabilit ca moartea acestuia s-a datorat unui traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale. Rezultatul necropsiei a ridicat semne de intrebare cu privire la imprejurarile in care Ludovic K. a suferit aceste leziuni, astfel incat s-a cerut inceperea unei anchete. Initial, politistii au precizat ca tanarul ar fi avut un complice, insa acesta nu a fost adus deocamdata in fata magistratilor.
Sursa: I.O.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult