Polițiștii specializați în combaterea criminalitații organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Oradea au efectuat o percheziție la locuința unui bărbat bănuit de pornografie infantilă și trafic de minori. Cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
La data de 28 februarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, au efectuat o percheziţie, pe raza municipiului Oradea, la domiciliul unei persoane bănuite de trafic de minori și pornografie infantilă.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Oradea, ar fi racolat 7 minori cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, cu care ar fi întreținut raporturi sexuale și pe care i-ar fi filmat și fotografiat în ipostaze sexuale explicite.
Totodată, cel în cauză este bănuit că, profitând de imposibilitatea victimelor de a-și exprima voința și de vulnerabilitatea acestora, ar fi adăpostit minorii în locuința sa pentru scurte perioade de timp, obligându-i să întrețină relații sexuale cu diferite persoane, contra unor sume de bani, filmând actele sexuale desfășurate în locuința sa.
În urma percheziției, au fost ridicate mai multe sisteme informatice, pe care au fost descoperite stocate sute de fotografii și filmări cu minorii în cauză.
Luni, 19 martie a.c., bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial Oradea, în baza unui mandat de aducere, iar după audierea acestuia, procurorul D.I.I.C.O.T. l-a prezentat Tribunalului Bihor, care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activități infracționale.